12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialArgeş: Percheziţie la domiciliul bărbatului care şi-a sechestrat concubina

Argeş: Percheziţie la domiciliul bărbatului care şi-a sechestrat concubina

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au anunţat că bărbatul de 37 de ani este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie.

Conform aceleiaşi surse, în urma percheziţiei au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sisteme informatice.

Bărbatul a fost condus la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, pentru audieri.

Ancheta a fost declanşată după ce o femeie de 33 de ani, originară din judeţul Iaşi, a trimis în urmă cu o săptămână la grădiniţă, în pachetul cu mâncare al fiicei sale, un bileţel în care scria că este sechestrată de concubinul ei. Ulterior, atât femeia, care prezenta urme de violenţă, cât şi fiica ei de cinci ani, au fost plasate într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă