15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialAproximativ 2,6 milioane de elevi vor merge luni la școală

Aproximativ 2,6 milioane de elevi vor merge luni la școală

Ministrul a cerut unităţilor de învăţământ să păstreze programul decalat, pentru a se evita astfel aglomeraţia.

„Renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție, cu excepția spațiilor aglomerate, face parte din Hotărârea de Guvern. Am transmis către toate şcolile recomandarea, solicitarea de a se păstra regula programului decalat, deci implicit şi a pauzelor decalate astfel încât în şcoli să nu se creeze aglomerări care să impună obligativitatea purtării măştii de protecţie. În aceste condiţii se poate renunţa la obligativitatea măştii de protecţie în curtea şcolii”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Comitetele pentru situaţii de urgenţă pot lua decizii la nivel local, „în situaţii speciale” cu privire la definirea spaţiilor publice în care masca de protecţie să fie purtată în exterior.

„Dacă sunt condiţii care generează aglomerări, sigur că rămâne purtarea măştii de protecţie”, a adăugat ministrul.

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă