23.1 C
Bucharest
Sunday, 28 May 2023
HomeSocialANM a emis o informare de ploi, ninsori și vânt puternic

ANM a emis o informare de ploi, ninsori și vânt puternic

Informare meteo de ploi, ninsori și vânt puternic până miercuri. De luni seară, ploile vor cuprinde toată țara, iar la munte, în special la altidudini mari, vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă.

,,În jumătatea sudică vor fi cantități de apă de peste 20-25 l/metru pătrat pe arii restrânse și izolat peste 40 l/metru pătrat. La munte vor fi precipitații mixte la peste 1.600 de metri, mai ales ninsori și se va depune strat de zăpadă, care va fi mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură.”

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 90 de km/h.

În intervalul 09 ianuarie, ora 18 – 11 ianuarie, ora 18 aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara. În jumătatea sudică se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

În zonele de munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.

Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45…55 km/h.

În zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h cu viteze mai mari, de peste 90 km/h în noaptea de luni spre marți (09/10 ianuarie) în Carpații Meridionali, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Români morți în Bulgaria într-un accident crunt

Doi români au murit, duminică, într-un accident în Bulgaria, după o coliziune frontală în timpul unei depășiri. Accidentul a avut loc pe drumul Ruse-Byala, în...

România coboară în clasamentul puterilor militare mondiale. Locul 47 din 145, cu o forță militară supraevaluată

Cea mai recentă ediție a topului Global Firepower, clasamentul puterilor militare mondiale, plasează România pe locul 47 între cele 145 de țări analizate. Acesta este...

Dîncu, așteptat în PSD să dea explicații despre întâlnirea cu Coldea

Vasile Dîncu, președinte al Consiliului Național al PSD, și Radu Popa, deputat PSD, sunt așteptați să ofere explicații despre cum au ajuns să ia...
Ultima oră
Pe aceeași temă