19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialAngajații din industrie ar putea fi scutiți de impozitul pe salarii

Angajații din industrie ar putea fi scutiți de impozitul pe salarii

Aflat, marți după-amiază, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu oameni de afaceri și cu reprezentanți ai administrației publice din câteva județe ale Transilvaniei, ministrul Teodorovici le-a declarat acestora că Guvernul analizează ideea de a acorda stimulente fiscale pentru anumite sectoare economice, astfel încât acestea să fie revitalizate și să poată atrage mai ușor forță de muncă.

Viitoarele facilități se vor referi la scutirea de impozit pe salarii, care deja se aplică la angajații din sectorul IT și care ar urma să fie extinsă și la câteva ramuri ale industriei.

„Vrem stimularea şi a altor zone din economie care vor avea un regim fiscal oarecum similar modelului ce se aplică în sectorul IT, unde partea de impozit pe venit a fost eliminată. Se analizează ca aceste facilităţi să fie aplicate şi în alte zone, cum ar fi industria prelucrătoare, industria de apărare, industria textilă, pentru ca aceste industrii să renască, pentru a stimula şi menţine forţa de muncă mai puţin calificată şi calificată. Guvernul aplică cu prioritate anumite măsuri în anumite zone ale economiei şi spun că vor fi de succes. Avem un istoric în anumite industrii şi relaţii vechi care nu au mai fost valorificate”, a explicat ministrul Eugen Teodorovici.

În acest moment, pentru persoanele care lucrează pe teritoriul României, scutirea de impozit pe venit se aplică doar angajaților din sectorul IT, fiind reglementată de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Scutirea de impozit pe salarii se aplică doar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții. În primul rând, obiectul de activitate al agentului economic trebuie să includă domeniul „crearea de programe pentru calculator” (conform cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209). Scutirea de impozit pe venit se aplică doar acelor angajați care lucrează ca administrator baze de date, analist, analist ajutor, inginer de sistem, manager de proiect informatic, proiectant de sisteme informatice, programator sau programator ajutor.

De asemenea, o altă condiție este ca angajatorul să fi realizat, în anul fiscal precedent, venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinate comercializării.

 

Cine va profita de aceste înlesniri fiscale

Pe baza aceluiași algoritm, se poate presupune că facilitățile fiscale care se vor aplica industriei prelucrătoare, industriei textile sau industriei de apărare îi vor avea în vedere pe angajații care execută activități specifice acestor domenii.

La Cluj-Napoca, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici a amintit că statul român alocă deja 2 la sută din PIB pentru sectorul Apărării, ceea ce ar trebui să ajute și industria românească de apărare.

Totuși, liderii sindicali din domeniu consideră că acești bani ajung mai ales la firme din străinătate. Acum câteva săptămâni, liderii din cinci organizații sindicale din industria de apărare s-au întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu mai mulți reprezentanți ai Președinției, cărora le-au cerut ca, dintre contractele plătite de Ministerul Apărării Naționale, 30 la sută să fie realizate de către industria românească de apărare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...
Ultima oră
Pe aceeași temă