10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAnchetă la spital, pentru tratament greșit aplicat unui copil

Anchetă la spital, pentru tratament greșit aplicat unui copil

Alina Constantin, mama unui băieţel din judeţul Prahova, a scris, miercuri seară, pe Facebook, că fiul său a fost diagnosticat greşit la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, scrie News.ro.

“În data de 14 februarie, în jurul prânzului, se întâmpla ca băieţelul meu să cadă în timp ce se juca, lovindu-se la picioruşe. Dată fiind starea lui de plâns continuu şi văzând că nu mai poate să meargă, decid să merg cu el la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Ajunşi la spital, ni se face o foaie de interne (din care se poate vedea clar că nu conţine parafa medicală, iar semnătura este scrisă de asistentă) şi se efectuază cu greu o radiografie. După efectuarea radiografiei şi sosirea rezultatului, doamna asistentă prezentă, nu i-am reţinut numele, o sună pe d-na Doctor DanielaTerchilă să-i aducă la cunostinţă că mai are 4 “bucăţi”( bucăţi de ce, de pâine, de ce anume, se înţelege). În tot acest timp continuă convorbirea telefonică dintre asistenta-doctor, din care rezultă, din spusele asistentei medicale, că este doar o contuzie, că ea nu vede nimic grav. Menţionez clar că în tot acest timp, copilul nu este văzut, consultat de niciun medic de la urgenţe, nimic. Consultaţia are loc telefonic, cu sfatul de a da nurofen şi de a reveni luni la control (care control, nu ştiu)”, a scris femeia pe reţeaua de socializare.

Aceasta a povestit că a revenit la spital patru zile mai târziu, iar de această dată medicul ar fi refuzat să vadă copilul, căruia între timp i se umflase piciorul.

“Luni, 18.02.2019, revin speriată la spital, cu copilul în braţe plângând, care refuza mâncarea şi să meargă pe jos, cu piciorul vizibil umflat. Menţionez, din nou, că de această dată nu am fost primită, copilul nu a fost consultat, medicul de gardă nu coboară pentru o contuzie. Asistentele pun copilul să meargă, observă că ceva are la picior, dar nu, nu deranjează medicul de garda. Insist ca cineva să vadă copilul, astept o oră pe hol, le rog insistent să-mi vadă cineva copilul, că nu mai rezist cu el, să-l văd cum plânge la mine în braţe. Asistenta (că m-am săturat să le zic doamne) spune că dacă dna Terchilă nu este, nu poate să mă vadă nimeni, şi-mi spune că nu mă poate ajuta, că nu poate deranja medicul (de gardă, probabil). Mă rog, efectiv, să facă ceva copilului. Nimic. Mergeţi acasă (se poate verifica pe camere, prezenţa în spital şi cât am stat)”, a mai scris mama.

Aceasta a susţinut că în cele din urmă a mers cu copilul la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde medicii au constatat, în 20 ianuarie, că acesta are o fractură şi i-au pus aparat ghipsat.

Managerul Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, Cătălin Vişean, a declarat, pentru News.ro, că a dispus deschiderea unei anchete interne cu privire la acuzaţia conform căreia medicul de gardă nu ar fi coborât de pe secţie să vadă copilul luni, 18 februarie, când acesta a venit pentru control, ancheta fiind deschisă în condiţiile în care asistenta care era de gardă susţine că nu a văzut copilul şi mama s-ar fi prezentat doar cu documetele medicale.

De asemenea, managerul spitalului a explicat că medicul a stabilit diagnosticul de contuzie întrucât pe radiografia făcută celui mic nu se văd semnele unei fracturi.

 

Cele mai citite

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă