13.5 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Amenzi de 632 de mii de lei pe plajele dintre Năvodari-Vama Veche

De la începutul anului, s-au derulat 722 de controale și s-au aplicat amenzi de 632 de mii de lei și s-au impus 1.293 de măsuri. Acestea au fost aplicate, atât operatorilor de plajă pentru nerespectarea condițiilor contractuale, cât și persoanelor fizice care au încălcat legislația în vigoare.

Amenzile au vizat cu precădere:

–             Construcții ilegale pe plajă, pentru dezafectarea cărora s-a solicitat sprijinul autorităților locale;

–             Circulația cu autovehicule pe plajă pentru identificarea cărora s-a solicitat sprijinul Poliției locale;

–             Nerespectarea distanței de 5 metri dintre linia țărmului și șezlonguri;

–             Nerespectarea numărului minim de recipiente pentru colectare gunoiului pe sectoarele de plajă închiriate;

–             Amplasarea de beach-baruri în locuri nereglementate contractual;

–             Extinderea nepermisă a beach-barurilor, mai mare decât cea prevăzută.

O atenție deosebită a fost acordată monitorizării modului de desfășurare și organizare a evenimentelor care au loc în această perioadă pe plaje.

Acțiunile vor continua toată perioada sezonului estival și vor consta în verificarea permanentă a  acțiunilor de exploatare a plajelor în condiții normale.

Ultima oră
Pe aceeași temă