4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSocialAlina Bica nu se va întoarce în România

Alina Bica nu se va întoarce în România

“Nu se va întoarce cu siguranţă în România, bătaia pe care a primit-o cu bestialitate a fost principalul motiv care a făcut-o să renunţe definitiv şi, sinceră să fiu, încerc din răsputeri să o conving că aici este locul ei. Cu siguranţă spun eu că adevărul va ieşi la iveală şi în acest dosar care se va rejudeca în fază de apel şi aşa cum spuneam informaţia din Costa Rica a fost prezentată trunchiat pentru că cererea de renunţare la acel statut cuprinde practic două părţi, pe de o parte renunţarea şi pe de altă parte demersuri judiciare începute conform Convenţiei de la Geneva pe care evident că nu le putem face publice, în momentul în care va putea vorbi despre ele, i s-a interzis cu desăvârşire să vorbim, de aia eu m-am şi mirat sinceră să fiu că a apărut acea informaţie din Costa Rica referitoare la cererea de retragere, de renunţare”, a declarat Laura Vicol, la Antena 3.

Întrebată dacă Alina Bica ar urma să solicite azil într-un alt stat decât Costa Rica, avocatul a răspuns pozitiv, fără a preciza însă despre ce ţară ar putea fi vorba.

Alina Bica a fost arestată, în octombrie anul trecut, odată cu Elena Udrea în Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României, însă cele două au fost eliberate în preajma Crăciunului, după decizia Curţii Constituţionale privind completurile de 5 judecători. Fostul ministru al Turismului s-a întors recent în ţară.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă