15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialAl doilea transplant cardiac din acest an din România, încheiat cu succes

Al doilea transplant cardiac din acest an din România, încheiat cu succes

Potrivit unui comunicat de presă trimis, duminică, de dr. Horaţiu Suciu, şeful Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, pacientul transplantat se afla pe lista de aşteptare de peste 2 ani.

“O echipă de medici condusă de prof. dr. Suciu Horaţiu, a efectuat cel de-al doilea transplant cardiac din ţară şi din Târgu Mureş din acest an. Pacientul transplantat este un bărbat în vârsta de 39 de ani, aflat pe lista receptorilor de peste 2 ani şi este din Bucureşti. Cordul a fost prelevat în cursul nopţii (sâmbătă spre duminică – n.r.) de la Spitalul Judeţean Suceava de către o echipă de medici din Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureş, donatorul fiind un tânăr în vârstă de 17 ani, aflat în moarte cerebrală după un accident vascular hemoragic post traumatic”, se arată în comunicat

Transportul echipei şi al organului prelevat a fost asigurat de un echipaj SMURD, cordul ajungând în Târgu Mureş pe calea aeriană după un zbor de 80 de minute. Operaţia de transplant a avut loc imediat, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

”Intervenţia a durat 6 ore si s-a încheiat cu succes, pacientul fiind în prezent stabil şi în stare clinică bună. Pe lista de aşteptare pentru transplant există în acest moment 32 de pacienţi cu indicaţie de urgenţă care aşteaptă intervenţia chirurgicală salvatoare. În continuare IUBCvT Târgu Mureş este singurul dintre centrele medicale acreditate pentru transplantul cardiac din România în care această procedură se efectuază în mod continuu, dar din păcate numărul redus al donatorilor din ţară face ca numărul acestor intervenţii chirurgicale de înaltă performanţă să fie mult sub necesarul real la nivel naţional”, potrivit comunicatului de presă.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă