12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialActriţa Draga Olteanu Matei, internată la Spitalul din Piatra Neamţ

Actriţa Draga Olteanu Matei, internată la Spitalul din Piatra Neamţ

„Doamna a fost internată la noi de duminică, fiind sub supravegherea medicilor. Legat de starea dumneaei nu vă pot oferi mai multe detalii, fiind vorba despre respectarea legislaţiei privind confidenţialitatea datelor pacienţilor“, a declarat, joi, pentru Mediafax, Daniela Burghelea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Potrivit unor surse medicale, starea actriţei nu este gravă, aceasta urmând a fi externată în câteva zile, ea având probleme medicale apărute pe fondul vârstei înaintate.

Draga Olteanu Matei are 84 de ani şi s-a stabilit de mai mulţi ani la Piatra Neamţ.

Este născută pe data de 24 octombrie 1933 la Bucureşti. Draga Olteanu Matei este o apreciată actriţă de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, în numeroase filme şi la televiziune.

Reprezentantă a „generaţiei de aur“ a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei are un palmares foarte bogat, ea jucând în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru şi având peste 100 de roluri în televiziune.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă