Academicianul Eugen Simion, cetățean de onoare al Bucureștiului

Titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti va fi conferit filologului Eugen Simion, pentru contribuţia sa la promovarea consecventă a creaţiilor fundamentale ale literaturii române, conform unui proiect de hotărâre adoptat joi de Consiliul General al Capitalei.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 17.05.2018 - 18:31

"Numele lui Eugen Simion reprezintă una dintre constantele valorice ale literaturii române postbelice cu profilul unei conştiinţe echilibrate şi de neocolit în orice valorizare a literaturii române, iar acordarea acestei distincţii din partea Municipiului Bucureşti în onoarea personalităţii lui Eugen Simion, la împlinirea vârstei de 85 de ani, este necesară şi pe deplin justificată", se arată în expunerea de motive semnată de primarul general Gabriela Firea.
În acelaşi document se menţionează că Eugen Simon s-a născut pe 25 mai 1933, la Chiojdeanca, Prahova, şi este critic şi istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române şi preşedinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006. În prezent, este preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române. A publicat peste 3.000 de studii şi articole în revistele de specialitate. Este preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi coordonator al seriei "Opere fundamentale". 

Comentarii

loading...