4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialAcademia de Studii Economice organizează admitere online

Academia de Studii Economice organizează admitere online

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, 27 mai, înscrierile la ASE au loc în perioada 13 iulie – 17 iulie 2020.

ASE scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile română, engleză, franceză, germană, peste 7.300 de locuri. Dintre acestea, aproape 6500 de locuri sunt la învăţământul cu frecvenţă iar 900 de locuri sunt la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Examenul de admitere la ASE se va desfășura pe site-ul admitere.ase.ro.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă