14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocial275 de infracţiuni, într-o singură săptămână, în şcoli şi în apropierea lor

275 de infracţiuni, într-o singură săptămână, în şcoli şi în apropierea lor

“În ultima săptămână, peste 2.000 de activităţi preventive au fost organizate la nivel naţional. 730 de controale au fost desfăşurate în şcoli şi în apropierea lor, pentru a se verifica dacă normele la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor sunt îndeplinite, iar alte 429 de acţiuni punctuale au fost organizate pentru siguranţa elevilor. În urma controalelor, au fost constatate 275 de infracţiuni (61 contra persoanei, 51 contra patrimoniului, 4 de natură economică, 3 pe linia combaterii crimei organizate şi 116 la regimul siguranţei rutiere, dintre care 43 pentru consum de alcool şi 16 pentru substanţe interzise). În flagrant delict au fost constatate 151 de infracţiuni, fiind reţinute 13 persoane şi arestate 5”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, de IGPR.

De asemenea, au fost aplicate 8.422 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.079 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 38 la Legea 333/2003, 6.834 la legislaţia rutieră (101 pentru alcool şi 1.921 pentru viteză) şi 31 la HG 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, a cărora valoare ajunge la 3.000.000 de lei.

În trafic, poliţiştii au reţinut 645 de permise de conducere, dintre care 113 pentru alcool, 5 pentru substanţe interzise şi 257 pentru viteză, fiind totodată retrase 316 certificate de înmatriculare.

Activităţile fac parte din Planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri în incinta şi în proximitatea unităţilor de învăţământ, desfăşurat la nivel naţional până la sfârşitul anului, se menţionează în comunicat.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă