15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocial255 de participanți la ultima probă scrisă din cadrul examenului de BAC...

255 de participanți la ultima probă scrisă din cadrul examenului de BAC sesiunea august – septembrie

Au absentat 62 de candidați. Nu au existat cazuri în care temperatura celor prezenți să depășească valoarea maximă de 37.3̊ C și nici elevi aflați în izolare sau spitalizați/în carantină. De asemenea, nu s-au înregistrat candidați eliminați.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul de profil.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale erau programate să se deruleze în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă