14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocial2 biblioteci au fost donate copiilor din proiectul social Hero After School

2 biblioteci au fost donate copiilor din proiectul social Hero After School

Peste 160 de copii, care beneficiază de susținere în proiectul social Hero Afterschool Clinceni, au primit în dar cărți pentru a-și construi 2 biblioteci. Donațiile au venit prin intermediul campaniei Dăruiește o lume de basm, care a ajuns deja la a 10 – a bibliotecă socială. Alături de cărțile donate de copii, părinți și companii generoase, au fost aduse aici și cărți oferite de magazinul caritabil SocialXChange din sectorul 6, București. Copiii aflați în risc de abandon școlar din Clinceni au acum acces la cărțile, care îi ajută la școală și să evadeze într-o lume mai bună.

Campania Dăruieşte o lume de basm este o iniţiativă lansată în decembrie 2018 de Asociaţia Kineto Bebe, Asociația EMOVERE și Grădiniţele Butterfly, cu susținerea Itsy Bitsy FM. În campanie au fost create 10 biblioteci pentru copiii și adulți. Această inițiativă socială se bazează exclusiv pe donațiile copiilor, părinților și companiilor private, în fiecare lună având alături din ce în ce mai mulți oameni. Cu ajutorul lor au fost construite biblioteci la: școala de la Ștefăneștii de Jos, la secția de pediatrie a Spitalului din Curtea de Argeș, la Colegiului Gimnazial Basarab I şi la singurul Club de Lectură din acest oraș, la centrul Focus din Constanța, la Centrul Generații coordonat de Fundația Regală Margareta a României și acum la Hero After School Clinceni.

Din luna august 2019 campania are sprijinul magazinului caritabil SocialXChange din sectorul 6, proiect al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, care va dona cărți la fiecare bibliotecă următoare.

Hero Afterschool este un proiect social educațional, care s-a născut în urmă cu 8 ani, când Melania Medeleanu a creat aici un spațiu educațional în care copiii aflați în risc de abandon școlar învață, mănâncă, au parte de susținerea cadrelor didactice și a voluntarilor din proiect. Cu implicarea Primăriei Clinceni și a Liceului Sportiv Clinceni numărul copiilor beneficiari a ajuns la 166, ceea ce înseamnă că proiectul acoperă doar o parte din nevoile comunității. Beneficiarii programului din anii anteriori, părinți ori copii, sunt acum voluntari aici.

Campania Dăruiește o lume de basm adună în fiecare lună donații de la alți copii și adulți generoși, arătând că generozitatea este o calitate pe care o putem manifesta tot anul și că nevoia de lectură și cărți există în toate mediile, chiar dacă unii copii sunt mai puțin norocoși.

Campania este sprijinita de Itsy Bitsy FM si 4Colours.

Cei care vor să participe la construirea altor biblioteci sociale Dăruiește o lume de basm pot alege cărţile în stare bună, care nu le mai sunt de folos şi să le aducă la una dintre adresele de mai jos:

1. Grădinița Butterfly Aviației, Str. Intrarea Gliei nr.7, Sector 1
2. Gradinița Butterfly Băneasa, Str. Drumul Potcoavei nr.59, Voluntari, Ilfov (Gradina Zoologică)

3. Gradinița Butterfly Cosmopolis, Str. Lacului, vila 8F, Ștefăneștii de Jos, Ilfov

4. Centrul KinetoBebe Moșilor, Calea Moșilor nr. 158, Sector 2

5. Centrul KinetoBebe Nord, Intrarea Catedrei nr.2, Sector 1

6. Centrul KinetoBebe Sud, Șoseaua Olteniței nr. 87-99, Sector 4

 

 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă