13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătateUn program mai intens de activităţi fizice la vârsta mijlocie prelungeşte viaţa,

Un program mai intens de activităţi fizice la vârsta mijlocie prelungeşte viaţa,

Studiul, publicat în revista British Medical Journal (BMJ), a ajuns la concluzia că oamenii pot avea parte de beneficii ”substanţiale”, indiferent de cât de multă activitate fizică au realizat anterior.

Rezultate similare au fost înregistrate în cazul celor care au supravieţuit în urma unui cancer, dar şi de cei care au suferit de boli cardiovasculare, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge. Potrivit unor cercetări anterioare, activităţile fizice au fost asociate cu un risc scăzut de deces în cazul unor boli cardiovasculare şi în anumite tipuri de cancer.

Această nouă cercetare analizează însă modificările apărute în intensitatea cu care activităţile fizice sunt practicate în diferite momente ale vieţii. Cercetarea a studiat peste 14.500 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani, care au fost evaluaţi în perioada 1993-1997 şi monitorizaţi apoi până în 2016.

Un nivel mai ridicat de activitate fizică şi creşterea intensităţii activităţilor fizice de-a lungul timpului au fost asociate cu o durată mai lungă de viaţă, potrivit studiului.

Persoanele cu o viaţă sedentară la începutul studiului, dar care au ajuns la 150 de minute pe săptămână de activitate fizică de intensitate moderată în următorii cinci ani au înregistrat un risc de deces cu 24% mai mic. Totodată, ei au prezentat un risc cu 29% mai scăzut de deces în boli cardiovasculare şi un risc de deces mai redus cu 11% în caz de cancer.

“Aceste rezultate sunt încurajatoare, nu în ultimul rând pentru adulţii de vârstă mijlocie cu boli cardiovasculare preexistente şi cancer, care pot câştiga încă beneficii substanţiale de longevitate devenind mai active, concluzie care oferă un sprijin suplimentar în ceea ce priveşte beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii la publicul larg”, au mai spus cercetătorii.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă