4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătateUn nou compartiment de mari arși, în Capitală

Un nou compartiment de mari arși, în Capitală

“Eu sunt convins că, până la sfârşitul anului, acest centru va fi funcţional, noi facem tot ce ţine de linia organizatorică, de linia de finanţare, astfel încât lucrările să se deruleze cu foarte mare rapiditate, pentru ca cele cinci paturi pe care sperăm că le vom avea aici să fie prezente până la sfârşitul anului (…). Toate dotările vor fi la nivelul standardelor europene, vorbim despre pereţi din inox, vorbim despre sisteme de filtrare a aerului, despre rezerve cu pereţi transparenţi”, a spus Băluţă.

El a menţionat totodată că Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului va fi relocată în vederea modernizării într-o construcţie modulară de 1.500 mp, în curtea spitalului.

Această construcţie modulară va fi funcţională la sfârşitul acestui an şi din 2021 se va face modernizarea UPU.

Potrivit profesorului universitar Mircea Gorgan, directorul medical al Spitalului ‘Bagdasar-Arseni’, compartimentul de mari arşi din cadrul Secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie a spitalului va avea două săli de operaţie, sală de pansamente, cinci paturi, conducere şi personal autonom.

În altă ordine de idei, el a spus că prin noua UPU se va intra în legalitate din punct de vedere al aprobării ISU şi al circuitelor. “Vom moderniza circuitele şi dotările ca să primim de la pompieri autorizaţia de funcţionare”, a afirmat Gorgan.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4, noua secţie destinată tratamentului arsurilor grave va fi amenajată în corpul B al Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’, pe o suprafaţă de 395 de mp.

3.827.390 lei fără TVA este valoarea totală a investiţiei Primăriei sectorului 4 în această unitate funcţională pentru arsuri, care la finalizarea lucrărilor va putea îndeplini toate cerinţele necesare conform celor mai recente standarde internaţionale de calitate a actului medical. Din această sumă, aproximativ 1.000.000 de lei reprezintă valoarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice de ultimă generaţie (spre exemplu, o centrală tratare aer igienică, în valoare de aproximativ 450.000 de lei), menţionează autoritatea locală.

Totodată, sălile de operaţii vor avea pereţi şi tavane din inox, toate suprafeţele urmând a fi realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuşi din ioni de argint, eficienţi împotriva celor mai periculoase şi răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele vor avea pereţi vitraţi, care să permită controlul vizual al pacienţilor.

Pentru menţinerea condiţiilor maxime de igienă, se va realiza un sistem de control acces, cu scopul reducerii traficului non-steril pe suprafaţa secţiei, precum şi un sistem modern de detecţie a incendiilor.

În noua secţie va lucra personal medical dedicat, iar dotarea acesteia cu aparatură, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro, este asigurată printr-un contract al Ministerului Sănătăţii cu Banca Mondială. Dotările vor include diferite tipuri de echipamente (paturi, monitoare, ventilatoare, ecografe, modele de infuzie/perfuzie), precum şi un Laser Dopler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor, informează Primăria sectorului 4.

Autoritatea locală menţionează că, în prezent, UPU, aflată la parter, funcţionează impropriu, din cauza numeroaselor căi de acces spre interiorul spitalului, folosite inclusiv de către persoane neinternate şi care transformă acest spaţiu într-o zonă mixtă de aşteptare şi de urgenţă, fapt ce duce la numeroase probleme de igienă şi chiar la situaţii conflictuale cu cadrele medicale, având repercusiuni asupra calităţii actului medical.

“În urma lucrărilor de reconfigurare şi reamenajare, care au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an, se va realiza o nouă sală de aşteptare, un spaţiu dedicat pentru registratură şi triaj, dincolo de care accesul va fi permis doar personalului medical şi pacienţilor internaţi însoţiţi. Totodată, în imediata vecinătate a triajului se va amenaja o zonă de decontaminare, urmând ca secţia urgenţelor minore să fie precis delimitată, iar cea a urgenţelor majore să fie extinsă. Mai mult, condiţiile de igienă vor fi net îmbunătăţite şi prin prisma materialelor folosite. Astfel, pereţii vor fi realizaţi din materiale tratate antiseptic, cu finisaje rezistente la dezinfectaţi, fără asperităţi care să reţină praful, negeneratoare de particule care pot rămâne suspendate în aer, peste care se vor aplica vopsele lavabile antibacteriene. Valoarea totală a investiţiei este de 4.588.188 lei fără TVA”, a adăugat Primăria sectorului 4. 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă