10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateStart obiceiuri sănătoase, stop risipă!, un eveniment educativ de Ziua Mondială a...

Start obiceiuri sănătoase, stop risipă!, un eveniment educativ de Ziua Mondială a Alimentației

16 octombrie este Ziua Mondială a Alimentației, declarată de către Adunarea Generală a ONU și se sărbătorește în fiecare an în peste 150 de țări, cu scopul creşterii gradului de conştientizare asupra situației privind alimentaţia la nivel mondial, cât și pentru solidarizarea în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei.  Anul acesta, sub deviza ”Start obiceiuri sănătoase, stop risipă!”,  Asociația Zâmbetul Îngerilor (A.Z.I), alături de Carrefour România, marchează această zi cu un eveniment ce își propune să atragă atenția asupra importanței alimentației sănătoase, dar și a cauzelor risipei alimentare.

Conform unui studiu Eurostat, România este în topul primelor 10 țări la nivel european atunci când vine vorba de risipa alimentară. Cu toate că îndeplinesc condițiile de consum, peste 6.000 de tone de alimente ajung în fiecare zi la gunoi, conform aceluiași studiu. Asociația Zâmbetul Îngerilor derulează încă din 2013 programe îndreptate spre minimizarea risipei alimentare.

”Noi, oamenii, nu suntem perfecți și nici nu aratăm toți la fel. Acest fapt nu ne face mai puțin buni sau eficienți. Până la urmă, aceasta este frumusețea naturii: diversitatea, micile imperfecțiuni! La fel se întâmplă și în cazul fructelor și al legumelor. Cele naturale, în special cele bio, nu sunt perfecte, iar ”perfect” nu înseamnă neapărat ”mai bun”. Chiar dacă unele mai au câte o pată, iar altele sunt mai coapte, nu trebuie ocolite sau aruncate. Sunt multe moduri de a le folosi, creativ, în feluri de mâncare.”, a declarat Irina Mohora, Președinte și cofondator Asociația Zâmbetul Îngerilor.

Atingerea celor 2 obiective importante, reducerea risipei alimentare și promovarea unei alimentații sănătoase se realizează prin acțiuni zilnice, concrete și prin educație alimentară. De aceea, astăzi, peste 130 de copii, alături de părinții lor, au luat parte la un atelier interactiv în care Dr. Nutriționist Oana Bulzan a explicat cum o serie de rețete sănătoase pot fi realizate chiar cu fructele și legumele ocolite adesea de către membrii familiei. Ceea ce de multe ori ajunge să fie aruncat chiar înainte de vreme, poate deveni de fapt ingredientul-vedetă al unei rețete de succes.

Asociația Zâmbetul Îngerilor este singura asociație ce desfășoară prin campania „Sendvișul de la miezul nopții” activitate permanentă, 365 de zile/an.  Noapte de noapte, A.Z.I. acționează în 4 puncte de distribuție in București ( la Gara de Nord, zona Baicului), Jud. Dâmbovița (Com. Tărtășești) și în Ploiești (Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără adăpost Ploiești). În prezent, activitatea A.Z.I. presupune furnizarea zilnică și gratuită de alimente grupului țintă, în puncte fixe, mobile și direct în centre sociale, cămine etc.

Carrefour este partener tradițional al Asociației Zâmbetul Îngerilor și susținător al programului „Sendvișul de la miezul nopții” încă din 2015, împărtășind scopul și viziunea asupra alimentației și luptei împotriva risipei alimentare.  La nivel mondial, prin programul ACT FOR FOOD, cât și prin programe locale, originale, Carrefour militează pentru obiceiuri sănătoase de consum alimentar, ce presupun: calitate, prețuri accesibile, disponibilitate, dezvoltare durabilă.

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă