10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateSorina Pintea: Mă voi întâlni marţi cu sindicatele

Sorina Pintea: Mă voi întâlni marţi cu sindicatele

“Am vorbit (…) cu sindicatele pentru ziua de mâine, pentru a vedea exact care sunt doleanţele şi care sunt problemele pe care ei le identifică referitor la ceea ce doresc să facă în viitor. Eu cred că nu sunt motive de nemulţumire, pentru că salariul creşte conform legii, în graficul stabilit, pentru că există nişte avantaje salariale pe care salariaţii din sănătate le au în acest moment. Dar vom avea o discuţie şi vom vedea exact care sunt intenţiile lor. De altfel, suntem în plin proces de negociere a contractului colectiv de muncă, proces care a început anul trecut şi pe care noi dorim să-l continuăm”, a declarat Pintea într-o intervenţie telefonică la Digi tv.

Referitor la situaţia medicilor care au plecat din ţară, ministrul Sănătăţii a susţinut că are încredere că “lucrurile vor intra în normal”. Pintea a adăugat că programul de dotare a spitalelor va continua.

“Noi am făcut nişte evaluări, dar anul trecut, de la 1 martie, s-au majorat salariile. (…) Concomitent, am început dotarea spitalelor, pentru că, este adevărat, medicul nu este stimulat doar de salariul mare pe care îl primeşte, are nevoie şi de aparatură pentru a putea munci. (…) Eu cred că roadele vor începe să se arate. De altfel, aşa cum declaram anul trecut, am primit inclusiv pe mailul personal nenumărate solicitări de informaţii referitoare la modul în care s-ar putea ca unii să revină în ţară. Totodată, am mai spus că foarte mulţi şi-ar dori să revină în centrele universitare, în spitalele mari, dar nouă ne lipsesc medicii preponderent în zonele urbane, oraşe mici şi zona rurală. (…) Am încredere că lucrurile vor intra în normal. (…) Lucrurile mari se fac pas cu pas. Din păcate, paşii cu început destul de târziu să se facă, dar fiecare pas mărunt este un pas înainte”, a mai spus Sorina Pintea.

Cele mai citite

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...

Doliu în fotbalul românesc! A murit o legendă a Universității Craiova

Florin Oprea, portarul cu care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană a României în sezonul 1973-1974, a decedat astăzi, la 76 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă