6.8 C
București
vineri, 31 martie 2023
AcasăSănătateS-au stabilit tarifele medicilor de familie pentru vaccinarea împotriva Covid-19

S-au stabilit tarifele medicilor de familie pentru vaccinarea împotriva Covid-19

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate.

Potrivit actului normativ, pentru activitatea de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 60 de lei/inoculare.

Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriului de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 40 de lei/inoculare.

Tarifele includ şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale.

„Am creat cadrul legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. Este o măsură ce are drept scop stimularea vaccinării și protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile. Pentru vaccinarea la domiciliu, am crescut tariful cu 50%, la 60 de lei/inoculare, de la 40 de lei/inoculare cât este la cabinet, diferență menită să acopere cheltuielile de deplasare. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a proteja mai bine acele persoane care au şi cel mai mare risc de a se îmbolnăvi şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu SARS-CoV-2”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită și activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

12 lucruri de care trebuie să ții cont în perioada sarcinii

Tocmai ai rămas însărcinată? Probabil că ai început deja să te îngrijorezi cu privire la lucrurile pe care trebuie să le faci în această...

De ce este util să planifici bugetul de vacanță și cum să faci acest lucru

Te pregătești de concediu și vrei să-ți planifici bugetul într-un mod eficient, ca să-ți ajungă banii pentru excursii, distracții și suveniruri? Îți prezentăm în...

Cade castelul cărților de joc al OMV, dar rămâne vaca de muls Petrom

OMV-ul, compania care generează 1,6 % din produsul național brut al Austriei, e din nou la răscruce. La Viena se ticluiește un “New Deal,”...
Ultima oră
Pe aceeași temă