10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateRomânii ar putea să se trateze cu canabis

Românii ar putea să se trateze cu canabis

Din grupul de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, ANMDM, șefi ai comisiilor de specialitate neurologie pediatrica, psihiatrie adulti și psihiatrie pediatrica, dar și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți.

În cadrul întâlnirii, specialiștii au subliniat că unicul produs benefic în tratamentul adjuvant al epilepsiilor rare (Sindrom Dravet si Lennox – Gastaut) din cele existente pe piața externă și care are autorizație de punere pe piață de la FDA (Food and Drog Administration), este în prezent comercializat doar în SUA. Ministerul Sănătăţii precizează într-un comunicat primit de România Liberă că procedura de autorizare pentru piața europeană este posibil să fie finalizată de Agentia Europeană a Medicamentului (EMA) în prima jumătate a acestui an. Legislația românească permite utilizarea canabidiolului în medicamente, nefiind substanța controlată. Experţii au subliniat diferența între THC – care reprezintă substanța psihoactivă din canabis şi se regăseşte în tabelul 1 al Legii 339/2005 care cuprinde substanţe interzise şi fără interes în medicină -, și CBD – canabidiol – o substanță care poate fi utilizată în scop terapeutic.

“Ministerul Sănătății dorește să asigure accesul la tratamente invonative care aduc beneficii pacienților și acesta este motivul pentru care am înființat acest grup de lucru. Trebuie să identificăm soluții care să respecte toate convențiile internaționale, în acest caz vorbim despre Convenția Unică asupra Stupefiantelor din 1961 si Convenția Națiunilor Unite din 1971 asupra substanțelor psihotrope. În aceste condiții, vom urmări autorizarea în Europa a produsului Epidiolex pentru asigurarea accesului rapid la tratament pentru pacienții cu epilepsie rară din România”, a declarat Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. În cadrul grupului de lucru, în viitor, discuțiile vor continua cu președinții altor comisii de specialitate, precum oncologie, boli infecțioase, paliatie, toxicologie și toxicodependenţă.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că se analizează o măsură prin care s-ar legaliza utilizarea canabisului în România, în scop medicinal, în condiţiile în care aceasta este o practică la nivel european: ”Este deja o practică europeană. Dacă în Vestul Europei sunt multe exemple şi sunt legalizate anumite practici, noi de ce să nu analizăm?”, a spus ministrul. Întrebat în legătură cu aspectul economic al unei astfel de măsuri, ministrul a explicat că în România, argumentele de ordin economic pălesc în faţa altora simple şi uşor de ajuns la populaţie. În luna februarie, europarlamentarii au adoptat, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale la nivelul Uniunii Europene (UE).

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă