12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSănătateRomânia, confruntată cu un număr mare de pacienţi arşi

România, confruntată cu un număr mare de pacienţi arşi

“Cred că există alte instituţii abilitate care trebuie să tragă un semnal de alarmă, mai repede decât o facem sau am face-o noi, Ministerul Sănătăţii. Ne confruntăm în ultima vreme cu un număr mare de pacienţi arşi. Chiar astăzi avem un pacient de 46 de ani care a ajuns cu arsură prin flacără deschisă. Vor fi locuri pentru că în acest moment existau trei locuri libere. Este al treilea în ultimele două zile, ceea ce este foarte mult”, a spus Pintea, cu prilejul Forumului Naţional al Spitalelor.

Potrivit Agerpres, ministrul a anunţat că MS va prezenta nişte situaţii comparative între numărul de pacienţi arşi din Polonia, Franţa, Germania, Belgia, Italia şi România: “Voi prezenta la un moment dat nişte situaţii comparate, acum facem o comparaţie între numărul de pacienţi arşi din Polonia, Franţa, Germania, Belgia, Italia. Noi avem cel mai mare număr de pacienţi arşi din Europa”.

 

Criza paturilor pentru marii arşi se prelungeşte

Cu ajutorul unei sponsorizări, medicul Dan Grigorescu, de la Spitalul Judeţean Braşov, a reuşit la începutul acestui an să organizeze o secţie modernă cu două paturi, unde pot fi trataţi pacienţii cu arsuri grave, în condiţiile în care, la nivelul întregii ţări există doar 11 paturi pentru marii arşi.

 

Tragedia de la Colectiv, din 2015, a scos la iveală problemele uriaşe cu care se confruntă secţiile de arşi ale spitalelor româneşti.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă