Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România, 2019: Un pacient a câștigat în instanță dreptul la tratament gratuit

Un pacient cu scleroză multiplă a dat în judecată statul pentru a beneficia de tratamentul medical de care are nevoie și a câștigat prin ordonanță prezidențială.

Elena Marinescu 0 comentarii

30.01.2019 - 16:31

Curtea de Apel București a obligat în această lună Guvernul României, Ministerul Sănătății, CNAS și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) să-i acorde gratuit acest tratament. Și de această dată, instanța a constatat că autoritățile din sănătate nu au respectat termenul de 90 de zile prevăzut atât de Directiva Consiliului 89/105/CEE, cât și de Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014, în care trebuia finalizată evaluarea medicamentului în vederea includerii pe lista de compensate. Cererea de evaluare a medicamentului a fost depusă la ANMDM la data de 23.07.2018 și trebuia soluționată până cel târziu pe 23.10.2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Cel mai probabil va exista un recurs din partea statului român, dar acesta nu va afecta sentința pronunțată pe cererea de ordonanță prezidențială deoarece, potrivit legii, aceasta are caracter executoriu imediat, astfel că pacientul va beneficia de tratament în perioada imediat următoare. Un potențial recurs va fi judecat de instanța supremă în 2-3 ani. Din experiența proceselor similare câștigate în anii anteriori casa de asigurări a pus efectiv în executare hotărârea în aproximativ o săptămână“, spune avocat Dan Cimpoeru. Din motive personale, pacientul a ales să își păstreze anonimatul.

 

Birocraţia ucide

Situația nu este singulară, atrage atenția Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), care spune că la ANMDM sunt înregistrate câteva zeci de dosare de evaluare a unor medicamente inovative pentru tratarea unor boli grave (cancer renal, cancer urotelial, cancer pulmonar, colită ulcerativă, limfom Hodgkin) care au termenul depășit și nici nu se poate estima când anume vor fi finalizate. Mai mult, sunt medicamente noi deja evaluate, cu recomandarea de includere necondiționată (pentru artrită reumatoidă, limfom Hodgkin, artrită psoriazică, boală Crohn, colită ulcerativă, diabet zaharat), dar care nu au fost incluse încă pe lista de compensate, aprobată prin HG nr. 720/2008. În perioada 2014-2015, cu sprijinul Alianței Pacienților Cronici din România, 165 de pacienți diagnosticați cu cancer (melanom malign, adenocarcinom de prostată, neoplasm mamar, neoplasm pulmonar, adenocarcinom gastric, neoplasm ovarian, sarcom de țesuturi moi) și alte boli cronice (scleroză multiplă, artrită idiopatică juvenilă) și-au câștigat dreptul la viață dând în judecată statul român.

 

Experienţă unică în UE

Astfel, prin 17 hotărâri judecătorești, pronunțate în cadrul procedurii ordonanței prezidențiale, Curtea de Apel București a obligat autoritățile responsabile să asigure pacienților reclamanți tratament gratuit cu medicamente inovative. „În octombrie 2015, ca urmare a demersurilor noastre judiciare, majoritatea medicamentelor care au făcut obiectul proceselor menționate, au fost incluse pe lista medicamentelor compensate aprobate prin HG nr. 720/2008, iar legislația a fost modificată corespunzător. După această „experiență“ – unică în Uniunea Europeană – am crezut că, în sfârșit, autoritățile responsabile au înțeles că pacienții nu trebuie să-și obțină tratamentul medical de la judecător, ci de la sistemul de sănătate! Din păcate pentru pacienți, lucrurile nu s-au schimbat. Statul român ignoră în continuare legislația europeană în materie și nu este în stare să-și respecte nici măcar propriile sale reguli! În ianuarie 2019, un pacient bolnav de scleroză multiplă s-a judecat din nou cu statul pentru a beneficia de tratamentul medical de care are nevoie și a câștigat!“, spune Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România -(APCR). Toate demersurile judiciare au fost realizate de dr. Dan Cimpoeru, conferențiar universitar la Universitatea din București, avocat specializat în drept medical, cu o vastă experiență în domeniul sănătății. Din anul 2007, el colaborează cu asociațiile reprezentative de pacienți, apărând drepturile acestora în fața instanțelor de judecată și a autorităților din domeniul sănătății (Ministerul Sănătății, CNAS, comisiiile de sănătate din Camera Deputaților și Senat etc. 

Comentarii

loading...

Ziarul PDF

AD