Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Recuperarea după AVC – un proces care ajută pacienții să își recapete aptitudinile pierdute

Share

COMUNICAT DE PRESA 0 comentarii

Actualizat: 21.12.2018 - 16:09

Accidentul vascular cerebral este o afecțiune gravă, care apare în momentul când creierul nu mai primește cantitatea de sânge necesară bunei funcționări.

La nivel mondial reprezintă a șasea cauză majoră de deces, iar în România este situată pe locul trei, după cancer și bolile cardiovasculare.

Având în vedere aceste date, este necesar să cunoaștem atât simptomele, cât și modul prin care se poate preveni AVC-ul, iar în cazul în care cineva apropiat se confruntă cu această afecțiune, să putem să-i oferim tot sprijinul necesar.

Pacienții care au suferit un AVC pot să își recapete aptitudinile pierdute

Numărul pacienților care își pierd viața în urma unui AVC este destul de mare, însă sunt și persoane care supraviețuiesc, în special datorită tratamentului medical început cât mai repede. Precum și în cazul infarctului miocardic, cu cât simptomele sunt depistate și tratate mai curând, cu atât mai puține celule nervoase vor fi lezate.

Conform National Stroke Association, 10% dintre persoanele care au suferit un accident vascular cerebral se recuperează complet, 25% dintre acestea rămân cu deficiențe minore, iar 40% se confruntă cu probleme mari, care necesită servicii de recuperare complexe.

Este deosebit de important ca procesul de recuperare după AVC să fie inițiat imediat. Astfel, șansele pacientului la recuperare completă cresc considerabil și procesul în sine va dura mult mai puțin.

Ce trebuie să știm despre AVC

1. De câte tipuri este accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este de două tipuri:

●     AVC ischemic;

●     AVC hemoragic.

Cel mai des întâlnit tip este accidentul vascular ischemic. Acesta se produce atunci când un vas de sânge care duce la creier este blocat, fapt ce conduce la creșterea presiunii intracraniene și la afectarea țesutului nervos aferent.

Accidentul vascular cerebral hemoragic are loc în momentul în care un vas de sânge din creier cedează, sângerarea produsă conducând la deteriorarea țesutului.  Cu toate că nu este atât de frecvent, chiar și acest tip de AVC necesită tratament urgent.

Pe lângă aceste două tipuri se mai poate vorbi de un al treilea – atacul ischemic tranzitor. Deși este cauzat de un blocaj temporar care nu provoacă leziuni permanente, acesta poate fi semnalul de alarmă al unui accident vascular cerebral care pune viața pacientului în pericol.

2. Care sunt principalele simptome ale accidentului vascular cerebral

Este important ca simptomele AVC-ului să poată fi depistate din timp, deoarece astfel se poate salva viața celui afectat.

Principalele simptome ale AVC-ului sunt:

●     senzația de amorțeală la nivelul feței, brațelor sau picioarelor;

●     stări de confuzie și incapacitatea de a înțelege alte persoane;

●     deficiențe de vorbire;

●     dificultăți de coordonare sau de mers;

●     vedere încețoșată și vertij;

●     dureri severe de cap.

De multe ori, AVC-ul se dezvoltă treptat. La observarea a două sau mai multe simptome din cele menționate mai sus este recomandat să se sune de urgență la serviciul de ambulanță.

3. Ce presupune recuperarea post accident vascular cerebral

Recuperarea post AVC ajută pacienții care au trecut printr-un accident vascular cerebral să își recapete aptitudinile pierdute, cum ar fi limbajul și funcția motorie.

Neuro-reabilitarea are ca obiectiv principal învățarea motorie – tehnică ce permite realizarea de noi sinapse, modificări în sinapsele existente și producția de substanțe neurotransmițătoare (proces denumit neuroplasticitate).

Mai exact, pacienții își recapătă abilitățile cu ajutorul kinetoterapiei (pasive și active), terapiei logopedice, ergoterapiei și a altor terapii, în funcție de gravitatea cazului.

Polaris Medical – recuperare pentru trup, minte și suflet

Polaris Medical, cel mai mare spital de recuperare post AVC din România, își centrează toate resursele pe nevoile individuale ale fiecărui pacient. Astfel, aplică un concept terapeutic eficient, cel de abordare holistică, care integrează atât mijloacele de tratament, cât și cele de recuperarea pentru trup, minte și suflet.

La Polaris Medical tehnicile clasice de recuperare post AVC se îmbină cu noi metode de reabilitare, dintre care: CIMT (Constraint-Induced Movement Therapy), BWSTT (Body-Weight Supported Treadmill Training), stimularea electrică neuromusculară transdermală, stimularea magnetică transcraniană, reabilitarea prin realitatea virtuală etc.

Spitalul este localizat în județul Cluj, într-un cadru natural unic de 58.000 de metri pătrați – fapt ce asigură eficiența tratamentului de recuperare, pacienții putându-se bucura de relaxare în aer liber, în timp ce beneficiază de sprijinul și atenția personalului medical dedicat.

 

 

Comentarii

loading...

Ziarul PDF

AD