13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătateProbleme cu imunitatea? Îți poți sprijini sistemul imunitar cu vitamina C 1000...

Probleme cu imunitatea? Îți poți sprijini sistemul imunitar cu vitamina C 1000 Plus de la CaliVita

Pe lângă acesta, intervin și viciile precum consumul de tutun și alcool, utilizarea substanțelor chimice, alimentația deficitară și absența activității fizice datorită lipsei timpului, timp care pare ca s-a comprimat.

Toți acești factori duc la scăderea imunității, slăbirea organismului și la pătrunderea cu ușurință a agenților patogeni în organism fapt ce poate provoca infecții, boli diverse, alergii.

Medicii din întreaga lume recomandă consumul de vitamina C pe toată perioada anului. În acest sens, e bine să reținem că fructele, legumele și suplimentele alimentare naturiste ce ne furnizează vitamina C sunt produse complementare, tocmai de aceea trebuie administrată zilnic câte o anumită cantitate din fiecare.

De exemplu, pentru a putea obține 1.000 mg de vitamina C pe zi e necesar să consumăm aproximativ 2 kg de portocale, mai mult de 20 kg de mere sau aproximativ 60 kg de nuci.(WOW)

Chiar dacă le puteţi mânca pe toate, mai e ceva ce trebuie ştiut!

Din pricina anumitor factori precum utilizarea pesticidelor, fertilizatorilor artificiali, condițiilor de depozitare, manipulare, transport și procesare, conținutul de vitamina C din alimente poate scădea până la 80%.

Se pune deci intrebarea, acum, când avem nevoie de mai multe vitamine ca niciodată, accesul la ele este mai dificil ca oricând? Din fericire, soluția este dată de existența suplimentelor naturale pe bază de vitamina C de cea mai înaltă calitate.

De ce să optăm pentru vitamina C 1000 Plus de la CaliVita?

     1. Vitamina C 1000 Plus este o megadoză de vitamina C

Știați că Albert Szent-Györgyi, cercetătorul de origine maghiară care a primit premiul Nobel pentru izolarea vitaminei C și pentru elucidarea rolului ei, a consumat 1.000 mg de vitamina C zilnic până la sfârșitul vieții, la vârsta de 93 de ani, și ori de câte ori se îmbolnăvea creștea doza la 8.000 mg?

     2. Suplimentat cu măceșe

– Măceșele conțin mult mai multă vitamina C decât portocalele, de exemplu. 

– Conținutul lor de bioflavonoide poate modifica reacția organismului la alergeni, viruși și substanțe carcinogene.

– Măceșele potențează efectul megadozei de vitamina C!

     3. Este un produs organic

Beneficiile alimentelor organice:

– Fructele și legumele bio pot conține cu până la 30% mai multă vitamina C decât restul.

– Persoanele care consumă alimente bio se îmbolnăvesc mai rar și se recuperează mai rapid decât celelalte.

– Consumând alimente bio putem reduce riscul de îmbolnăviri cauzate de pesticide și de fertilizatorii artificiali.

     4. Eliberare prelungita

Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă. Astfel, organismul folosește doar cantitatea de care are nevoie, eliminând restul. Prin urmare, vitamina C trebuie consumată în cantități mai mici, pe tot parcursul zilei.

C 1000 Plus cu eliberare prelungită furnizează o cantitate echilibrată și continuă de vitamina C pe toată durata zilei, din sursele cele mai naturale.

Beneficiile vitaminei C:

Vitamina C este o vitamină hidrosolubilă, organismul absoarbe doar cantitatea de care are nevoie, surplusul fiind eliminat prin diferite căi.

Vitamina C are numeroase beneficii pentru organism, printre cele mai importante se numără:

– ajută la funcționarea sistemului imunitar
– sprijină funcționarea normală a sistemului nervos
– previne și ameliorează reacțiile alergice (cercetările au demonstrat că administrarea a 1.000 mg de vitamina C zilnic, timp de trei zile, poate reduce semnificativ nivelul de histamine ce cauzează reacții alergice)
– contribuie la producția normală de colagen
– menține sănătatea vaselor sangvine, a oaselor, a cartilajelor, a pielii, a dinților și gingiilor, intensificând absorbția fierului

Vitamina C ne protejează împotriva depresiei deoarece participă la formarea dopaminei. Apără organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi, ale substantelor cancerigene și a modificărilor de ADN.

Radicalii liberi sunt compuși ce au apărut în timpul metabolismului celular și care pot cauza distrugeri la nivel celular atunci când prezența lor în organism este peste limita normală admisă.

Lipsa vitaminei C din organism se identifică prin următoarele simptome:

     – slăbirea sistemului imunitar
     – dureri musculare
     – recuperarea lentă în urma unor afecțiuni și răni
     – predispoziție la infecții
     – hemoragii gingivale
     – pioree(scurgeri purulente)

Este recomandată utilizarea vitaminei C de către orice persoană pentru întărirea sistemului imunitar: persoanele care suferă de alergii, anemie, cei care se recuperează în urma unor boli, persoanele supuse stresului crescut, femeile în timpul perioadei fertile, sportivi, copii, vârstnici.

Zilnic suntem expuşi la diverşi agenţi patogeni care trec de bariera sistemului nostru imunitar şi îl slăbesc. Treci mai uşor peste această perioadă cu vitamina C 1000 Plus CaliVita şi ai grijă de cei dragi.

Tabletele C1000 Plus sprijină activitatea de protecţie a sistemului imunitar cu o megadoză de vitamina C 1000 mg cu eliberare prelungită şi măceşe provenite din culturi organice.
Ai grijă să îţi fie bine!

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă