9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătate„Prima reacție la accidente rutiere“, tema Zilei Mondiale de Prim Ajutor

„Prima reacție la accidente rutiere“, tema Zilei Mondiale de Prim Ajutor

Accidentele de circulație ucid în fiecare an aproximativ 1,25 milioane de persoane din întreaga lume. În România, anul trecut s-au înregistrat 1.951 decese, 8.624 de accidente rutiere grave și 22.642 de accidente ușoare. 

Suntem toți utilizatorii de drumuri, fie că suntem pietoni, șoferi, motocicliști, bicicliști sau pasageri. Riscurile accidentelor rutiere nu pot fi niciodată eliminate complet, dar există modalități de a le reduce și de a oferi oamenilor mai multe șanse de supraviețuire. Una dintre cele mai bune metode este să înveți primul ajutor, astfel încât să ai abilitățile și instruirea necesare pentru a răspunde rapid – și chiar de a salva o viață – dacă ești la locul unui accident.

Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie sunt cei mai importanți furnizori de servicii de prim ajutor în aproape toate țările din lume. În țara noastră, Crucea Roșie Română oferă cursuri de prim ajutor, predând tehnicile și informațiile necesare pregătirii și răspunsului imediat pentru a ajuta victimele accidentelor rutiere. O astfel de instruire sporește cunoștințele și abilitățile primului răspuns în rândul populației generale, șoferilor, pasagerilor și pietonilor, permițându-le să ofere asistență imediată persoanelor rănite pe șosele. „Chiar și un singur caz de deces pe șoselele țării este o tragedie. Cursurile noastre de prim ajutor sunt deschise tuturor și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu persoane, grupuri și comunități pentru a salva vieți. Acordarea primului ajutor poate fi învățată de fiecare dintre noi, pentru a diminua efectele accidentelor”,  a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.   

APLICAȚIE MOBILĂ

Cursurile de prim ajutor ale Crucii Roșii Române au acoperire națională și certificare europeană. În cursul anului 2017, organizaţia a răspuns solicitărilor numeroase venite de la diverse companii, instituții și persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor unui număr de aproximativ 55.000 de persoane. Ca o completare a serviciilor de prim ajutor oferite gratuit populației, Crucea Roșie Română a pus la dispoziția utilizatorilor de telefoane mobile, o aplicație de prim ajutor. Aceasta are rolul de a crește capacitatea oamenilor de a interveni în situații de urgență până la sosirea ambulanței. Totodată aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a suna direct la ambulanță în caz de nevoie.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Gabriela Szabo, ambasadoarea ediției din acest an a UVT Liberty Marathon

Campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României, va...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

Gabriela Szabo, ambasadoarea ediției din acest an a UVT Liberty Marathon

Campioana olimpică și multipla campioană mondială la atletism Gabriela Szabo, declarată timp de zece ani la rând cea mai bună atletă a României, va...
Ultima oră
Pe aceeași temă