15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSănătatePintea: Am propus un act normativ care statuează clar competenţele medicilor esteticieni

Pintea: Am propus un act normativ care statuează clar competenţele medicilor esteticieni

“Am propus un act normativ care să statueze foarte clar care sunt competenţele medicilor pe această specialitate. (…) Membrii comisiei de chirurgie plastică au stabilit foarte clar care sunt specialităţile care vor putea face procedurile legate de chirurgia estetică. Aceste lucruri vor face obiectul unui ordin de ministru care va apărea curând. Încă se definitivează nişte aspecte legale. (…) Fiecare cabinet medical obţine din partea DSP autorizaţie de funcţionare. (…) Vom introduce expres în acel act normativ obligativitatea ca la obţinerea autorizaţiei de funcţionare să se depună şi un document, un dosar privind calificarea personalului. Noi le vom menţiona, astfel încât, când un cabinet se va autoriza, vom şti sigur că va avea şi resursa umană corespunzătoare”, a declarat Pintea, la Parlament.

Întrebată cum îşi pot da seama pacienţii că medicul care urmează să îi consulte are toate documentele necesare, având în vedere că baza de date a Colegiului Medicilor nu este actualizată, ea a spus: “Asta este o lacună a sistemului informatic al Colegiului Medicilor, dar care se va rezolva”.

Cele mai citite

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă