6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătatePeste 3.000 de ecografii mamare gratuite în toată ţara

Peste 3.000 de ecografii mamare gratuite în toată ţara

Avon și Kaufland spun din nou Cancel Cancer și dau startul celei de-a treia ediții a campaniei nationale de consultații gratuite pentru depistarea cancerului la sân. Un cabinet medical mobil dotat cu ecograf de ultimă-oră va ajunge și anul acesta în 20 de orașe din România și va oferi consultații senologice gratuite femeilor. Unitatea mobilă va fi amplasată în parcările supermarketurilor Kaufland din fiecare localitate, unde va staționa timp de 3 zile.

În lume, la fiecare minut, o femeie moare din cauza cancerului de sân. În România, 25 de femei află  zilnic că suferă de această formă de cancer. România este țara cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, din cauză că femeile amână controalele periodice și ajung la medic în stadii deja târzii ale bolii. Campania #CancelCancer  este un demers care încurajează femeile să afle că sunt bine, să discute despre depistarea precoce a cancerului de sân și să beneficieze de ecografii gratuite. Anul acesta, proiectul se desfășoară  în 3 etape, începând cu 7 iunie, și sunt așteptate în jur de 3000 de femei care să beneficieze de anamneză, învățare autoexaminare, ecografie și, în cazul în care este nevoie, de voucher pentru mamografie la una dintre clinicile partenere din fiecare oraș.

 

Edițiile precedente

Ediția pilot #CancelCancer din 2017 a oferit consultații unui număr de aproximativ 1000 de femei din  8 orașe (Oradea, Braşov, Târgu Mureș, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Constanţa), în parcările supermarketurilor Kaufland din fiecare localitate. În 2018, cabinetul mobil AVON a străbătut 16 orașe participante în 3 etape, dublu față de 2017 (Alexandria, Slatina, Petroșani, Reșița, Lugoj, Arad, Satu-Mare, Slobozia, Tulcea, Vaslui, Piatra Neamț, Botoșani, Codlea, Câmpina, Bistrița, Sighișoara). De-a lungul celor 3.700 km străbătuți prin țară, medicii au efectuat 2151 de  ecografii mamare gratuite, au fost oferit 630 de vouchere pentru mamografie, iar cel puțin 2 cazuri de cancer de sân au fost depistate pe loc, fiind urmate de sprijin în investigațiile medicale ulterioare.

 

 

Programul consultațiilor pe etape este următorul:

7 iunie-30 iunie

Hunedoara: 7-9 iunie

Reghin: 10-12 iunie

Turda: 13-15 iunie

Miercurea Ciuc:  16-18 iunie

Făgăraș: 19-21 iunie

Sfântu-Gheorghe: 22-24 iunie

Giurgiu: 28-30 iunie

 

 

5 septembrie – 2 octombrie

Călarași: 5-7 septembrie

Medgidia: 8-10 septembrie

Brăila: 12-14 septembrie

Râmnicu Sărat: 15-17 septembrie

Focsani 18-20 septembrie

Onești: 21-23 septembrie

Bacău: 24-26 septembrie

Roman: 27-29 septembrie

Fălticeni: 30 septmebrie-2 octombrie

 

11-22 octombrie  

Târgu Jiu: 11-13 octombrie

Râmnicu Vâlcea: 14-16 octombrie

Curtea de Argeș: 17-19 octombrie

Târgoviște: 20-22 octombrie

 

Consultațiile se desfășoară conform următorului orar, în limita timpului disponibil (fiecare ecografie înseamnă 20 de minute).

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă