9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateEXCLUSIV RL. Medicina homeopată, distrusă de politicianismul USR

EXCLUSIV RL. Medicina homeopată, distrusă de politicianismul USR

Şi în România, această formă de terapie este practicată cu succes de către medici, care ar putea fi însă obligaţi să plece din ţară pentru a profesa, după ce un partid abia intrat în Parlament – USR – pune umărul la distrugerea acestei terapii cu tradiţie.

Este vorba despre o iniţiativă legislativă controversată de inscripţionare a medicamentelor homeopate cu sintagma „Acesta este un produs homeopat neatestat medical, fără efecte dovedite asupra sănătății“. Inițiativa – lansată de către George-Edward Dircă, Mihai Goțiu, Florina Presadă și Adrian Wiener, toți de la USR – a primit tacit în Camera Deputaţilor un aviz favorabil. Decizia este aspru criticată de medici, cărora le este pus în pericol dreptul la liberă practică în România, în condiţiile unui efect în cascadă al acestei iniţiative legislative.

Astfel, Colegiul Medicilor pasează către Ministerul Sănătăţii acreditarea medicilor, intenţionând a interzice cursurile de pregătire profesională a medicilor în terapii complementare; fără creditarea anuală obligatorie, doctorilor nu le va mai fi permis să-şi practice profesia. Specialiştii în politici de sănătate cred că iniţiativa USR nu poate fi tratată doar ca o bizarerie, ci trebuie pusă în legătură inclusiv cu posibile interese financiare în zona industriei farma.

 

O iniţiativă legislativă devastatoare pentru Agenţia Medicamentului

În exclusivitate, „România liberă“ a intrat în posesia unui audit ce demontează cu argumente solide asaltul USR asupra medicilor români care practică homeopatia. Autorii studiului avertizează că iniţiativa parlamentarului USR Adrian Wiener anulează liniile directoare stabilite şi aprobate prin legislaţia naţio-nală, europeană şi cea specifică a OMS, încercându-se dezinformarea şi inducerea în eroare a publicului român în utilizarea medicamentelor homeopate, printr-o măsură care ar putea avea efecte dăunătoare asupra viitorului sănătăţii şi îngrijirii medicale.

Mai mult, prin introducerea inscripţiei „Nu are efect asupra sănătăţii“, aceste medicamente pot deveni, din legale (adică autorizate şi controlate), ilegale (neautorizate şi nerecunoscute ca medicamente) şi care ar fi în afara unei decizii a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA). Temeiul unui astfel de demers extrem este total nejustificat, deoarece „în România nu există niciun studiu clinic care să demonstreze că medicamentele homeopate sau o parte din ele ar provoca schimbarea balanţei beneficiu-risc sau evenimente medicale ireversibile, nefiind dovedit până în prezent că aceste medicamente conţin cantităţi toxice de substanţe de bază sau molecule care afectează sănătatea unor utilizatori prin efecte secundare“.

În raport se menţionează şi că nu există date sau informaţii la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) care să confirme că medicamentele homeopate nu prezintă beneficiu terapeutic, generează sau ar fi putut genera probleme de siguranţă. Totodată, este invocat faptul că adoptarea acestei iniţiative legislative de către Parlamentul României va crea o mare problemă de credibilitate pentru autorităţile române, în primul rând pentru instituţiile de implementare a politicilor publice, începând de la Ministerul Sănătăţii şi ANMDM, care ar putea fi acuzate că au autorizat punerea pe piaţă şi consumul unor medicamente ce „nu au efect asupra sănătăţii“ şi că nu mai sunt interesate de îmbunătăţirea accesului la medicamente eficace şi sigure. În plus, va fi pusă la îndoială expertiza medicilor români acreditaţi să profeseze în acest domeniu.

Autorii studiului avertizează, în final, că prejudecăţile împotriva homeopatiei şi dezinformările repetate, multe dintre ele sub denumirea de „studii“ sau „rapoarte“ nu trebuie să intoxice spaţiul public şi legislativ prin reglementări superficiale şi politicianiste.

 

Terapie recunoscută de OMS

Dr. Ileana Rîndașu, medic specialist reabilitare medicală, cu competență în homeopatie, secretar general al Societății Române de Homeopatie (SRH), declară într-un interviu pentru „România liberă“ că homeopatia este o metodă de terapie complementară extrem de răspândită în întreaga lume, fiind inclusă de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în programul strategic de dezvoltare pentru anii 2014-2023: „Homeopatia este a doua cea mai răspândită formă de medicină complementară la nivel mondial. Se bazează pe principiul similitudinii, principiu enunțat încă de pe vremea lui Hipocrate, alături de principiul contrariilor.

Acest principiu al similitudinii se traduce în practică prin faptul că substanțele medicamentoase care sunt capabile să producă simptome la voluntarii sănătoși pot să vindece același tip de simptome când acestea se întâlnesc la omul bolnav. Un alt principiu important pe care se bazează homeopatia este individualizarea fiecărui caz în parte, astfel încât nu administrăm medicamentele homeopatice numai pe baza diagnosticului, ci al diagnosticului plus cel al manifestărilor specifice pe care le îmbracă boala la fiecare pacient în parte“.

Medicul spune că „dozele de medicamente homeopatice sunt mici, pe principiul că efectul util se obține cu dozele cele mai mici posibile care pot produce un efect terapeutic eficient. Diluțiile homeopatice trec de multe ori dincolo de numărul lui Avogadro, fapt ce a dus adesea la controverse și nedumeriri cu privire la modul de acțiune al medicamentelor homeopatice, al căror efect a fost caracterizat de sceptici ca implauzibil. Însă există tot mai multe dovezi că preparatele homeopatice pot exercita efecte biologice; noile cercetări trebuie examinate fără niciun fel de prejudecăți și în acest fel s-ar reduce influența convingerilor anterioare“.

 

Ce are specific homeopatia

Homeopatia stimulează procesul de autovindecare, folosindu-se de forţa vitală provenind din regnul vegetal, mineral sau animal. Medicul prescrie remediile ținând cont de caracteristicile pacientului și de afecţiunile mai vechi, iar efectul terapeutic se obţine prin stimularea mecanismelor naturale ale organismului în vederea refacerii dezechilibrelor ce determină apariţia afecțiu-nilor şi a bolilor. Medicamentele homeopatice şi-au demonstrat deja eficacitatea, ele fiind lipsite de efecte secundare toxice. 

Specialiştii spun că este o terapie utilă și într-o serie de afecțiuni în care medicina convențională nu se poate aplica – de exemplu: alergiile la medicamente; în primele luni de sarcină etc. În plus, este o metodă ieftină și care reduce nevoia de intervenții costisitoare asupra pacienților, așa cum sublinia președinta ECH, dr. Hélène Renoux (Franța), în mesajul de susținere pentru homeopatia din România, în legătură cu proiectul de lege propus de USR.

 

Tratamentul homeopat poate fi primul recomandat

O poziție extrem de utilă privind aspectele legate de alegerea homeopatiei ca farmacoterapie o are acad. prof. Dumitru Dobrescu, un mare susținător al homeopatiei argumentate științific și autor al primului tratat de Farmacologie Homeopată din lume (2007).

„Dacă se va înțelege valoarea reală a homeopatiei, un medic care practică cu succes ambele metode poate să hotărască dacă este necesar numai un tratament homeopat, numai un tratament alopat sau asocierea acestora. În afecțiunile benigne, inclusiv unele viroze, în tulburările funcționale ușoare, fără suport organic, precum și în afecțiunile cronice cu evoluție lentă (cum ar fi boala artrozică vertebro-periferică sau dermatoze cronice), homeopatia ar trebui să fie primul tratament recomandat. În afecțiunile acute grave, cu potențial evolutiv rapid nefavorabil, trebuie să se recurgă de primă intenție la tratamentul alopat sau convențional (de exemplu, în infarctul miocardic acut). Se poate recurge și la asocierea celor două farmacoterapii în suferințele incurabile, unde metoda homeopatică poate avea o contribuție la creșterea calității vieții, așa cum se face în unele spitale din Franța sau India, inclusiv în cazul bolii canceroase“ – argumentează dr. Ileana Rîndaşu. 

 

Cum este organizată homeopatia în România și cine are drept de practică

În România, homeopatia este practicată exclusiv de către medicii specialiști cu atestat în homeopatie, acesta fiind obținut după absolvirea unui curs postuniversitar de 2 ani, organizat de Ministerul Sănătății (prin Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar). „Ca o recunoaștere a valorii învățământului homeopatic românesc, din anul 2014 s-a primit acreditarea pentru a acorda diploma ECH (a Comitetului European de Homeopatie), fapt care reprezintă și o facilitate pentru medicii homeopați ce doresc să practice homeopatia în alte țări europene”, explică dr. Ileana Rîndaşu.

În anul 1969, ministrul Sănătății de la acea vreme, dr. Dan Enăchescu, a oficializat practica homeopatică în România, dar învățământul homeopatic românesc a început în mod oficial în anul 1980. Din 2016, actul medical homeopatic a fost standardizat la nivel european, documentul fiind adoptat de țara noastră și publicat în versiunea în limba română pe 31 mai 2017.

 

Remedii

Cu o istorie de peste 200 de ani, remediile homeopate pot fi de origine minerală, vegetală, animală sau umană (ţesuturi sau produse patologice), care se prepară prin diluţii succesive, cu ajutorul unui procedeu special cunoscut sub numele de dinamizare. Remediile sunt deosebit de active, chiar și la diluții foarte mari. Specialiştii susţin că mecanismul de acţiune al homeopatiei este cel informaţional, la nivel de nanoparticule: memoria apei poate fi aceea care aduce în organism informaţia asupra remediului administrat, organismul preluând-o şi folosind-o pentru vindecare.

 

Dovezi ştiinţifice pentru eficiența homeopatiei

În ultimii zeci de ani, și mai ales după 1990, s-au făcut numeroase cercetări legate de homeopatie, iar Societatea Română de Homeopatie atrage atenţia că s-au pus la punct baze de date care trec în revistă studiile, clasificate în mai multe categorii, cum ar fi cele puse la dispoziție de organizațiile internaționale de homeopatie, respectiv Comitetul European de Homeopatie (ECH) și Liga Medicorum Homeopathica Internationalis (LMHI), de Institutul de Cercetare în Homeopatie (HRI) etc.

Recent, Guvernul elveţian a decis să introducă oficial homeopatia ca terapie complementară, urmând autorităților franceze, care subvenționează tratamentele homeopate. Odată cu aderarea României la UE, directivele europene au fost transpuse în legislaţia europeană şi au fost implementate măsurile de autorizare, supraveghere şi control privind medicamentele de uz uman, inclusiv cele homeopate.

În ultimii ani, tot mai mulţi români aleg să se trateze și altfel decât cu medicație chimică, iar tratamentele homeopate sunt recunoscute pe plan mondial ca fiind unele dintre cele mai sigure medicamente disponibile în prezent. 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă