6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătateEXCLUSIV. Cum s-a intervenit la momentul împuşcării poliţistului ucis de interlop în...

EXCLUSIV. Cum s-a intervenit la momentul împuşcării poliţistului ucis de interlop în Timiş

Carmen Dehlean, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Timiş, a declarat în exclusivitate pentru România Liberă că informaţiile privind o intervenţie întârziată a echipelor de prim-ajutor la locul crimei sunt eronate. Ea a precizat că prima ambulanţă cu asistent medical a ajuns în 10 minute de la efectuarea apelului la 112, iar dupa alte 6 minute a ajuns al doilea echipaj cu medic.

“Din momentul primirii apelului, prima ambulanţă cu cadru mediu a ajuns în 10 minute, iar ulterior medicul de la Timiuşoara a ajuns în 16 minute. Am trimis două echipaje – unul de la Topolovăţ, care venea mult mai rapid pe drum drept, şi medicul din Timişoara. În momentul ajungerii la locul incidentului, pacientul era deja decedat”.

(Foto: opiniatimisoarei.ro)

Carmen Dehlean a mai spus că s-au efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului: “Avea două plăgi împuşcate, una la nivelul gâtului şi cealaltă în torace. Probabil cea de la nivelul gâtului a prins carotida, iar cealaltă este posibiul să fi atins inima. Rănile au fost fatale”.   

 

Recidivistul criminal, capturat de oamenii legii 

Fugarul Marcel Ionel Lepa, care a împuşcat mortal un poliţist din judeţul Timiş, a fost prins marţi dimineaţa de către oamenii legii. Potrivit unor surse judiciare, fugarul a fost capturat de către oamenii legii în localitatea Remetea Mare.

Bărbatul care l-a împuşcat mortal pe poliţistul-tată a doi copii aflat în misiune ar fi fost luat prin surprindere, motiv pentru care nu a fost nevoie să se folosească armamentul din dotare. În momentul în care a fost prins, acesta avea răni produse prin împuşcare, care datează, cel mai probabil, de duminică, din timpul urmăririi. Astfel, oamenii legii au solicitat intervenţia ambulanţei, care îl va duce pe Ioan Marcel Lepa la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru a primi îngrijiri medicale. Luni noapte, în judeţul Timiş a ajuns şi şeful Poliţiei Române pentru a verifica modul în care se desfăşoară operaţiunea de căutare a fugarului Marcel Ionel Lepa.

Un poliţist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliţie Recaş, a fost împuşcat mortal, în misiune, de un fugar, respectiv Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din oraşul Lugoj, care era dat în urmărire internaţională pentru tâlhărie. Conform oamenilor legii, poliţiştii din cadrul IPJ Timiş se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internaţională. Aceştia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Poliţiştii, unii îmbrăcaţi în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat faţă în faţă cu poliţistul pe care l-a împuşcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanţe în zona pieptului şi a gâtului, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Ulterior, ceilalţi colegi ai poliţistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o maşină. Nu a reuşit, pentru că un poliţist l-a ajuns din urmă şi a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reuşind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul însă a fugit.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă