14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateEmoțiile și medicina tradițională chineză

Emoțiile și medicina tradițională chineză

În același mod, funcționarea inadecvată a organelor, poate genera tulburări emoționale. De exemplu, o stare prelungită de furie va afecta ficatul, după cum, o dereglare la nivelul ficatului, de cauză alimentară sau prin suprasolicitare fizică, va cauza un dezechilibru emoțional, persoana devenind iritabilă. După cum a declarat pentru “România Liberă” medicul Carmen Badea, emoțiile devin cauză de îmbolnăvire numai dacă durează multă vreme, sau devin foarte intense.

Din perspectiva Legii celor 5 elemente, fiecare organ Yin este afectat de câte un tip de emoție, după cum urmează: mânia ( furia) afectează Ficatul, bucuria afectează Inima, îngrijorarea afectează Splina, tristețea afectează Plămânii, frica afectează Rinichii. La cele 5 emoții, conform medicinii chineze, se adaugă îngândurarea, gândirea excesivă, care afectează Splina, și șocul, care afectează Rinichii și Inima.

 

7 emoţii care ne îmbolnăvesc

Medicina chineză nuanțează și detaliază emoțiile, discutând despre : furie, bucurie, îngrijorare, gândire excesivă, tristețe și durere (în sens psihic), frică, șoc, dragoste, iubire, dorință, vinovăție și rușine.

Furia: include emoții ca resentimentul, frustrarea, mânia supresată, iritarea, indignarea sau amărăciunea. Ea face energia Qi să urce, cauzând simptome la nivelul capului și gâtului, cum sunt: amețeală, zgomote în urechi( tinitus), pete roșii, pe fața anterioară a gâtului, facies congestionat, sete, gust amar. Uneori, fie furia se poate disimula sub forma unei depresii, fie poate masca sentimentul de vinovăție. Organele care pot fi afectate de furie, sunt ficatul, stomacul, inima și intestinele.

Bucuria: în mod normal nu duce la condiții declanșatoare de boală. Ea poate deveni excesivă, de exemplu în stările maniacale, care, dacă se prelungesc, pot duce la mărirea inimii.

Îngrijorarea: este una dintre cele mai comune emoții, specifică societății și vieții moderne, putând afecta, în principal, splina și pancreasul, dar și plămânii, ficatul și inima. Similar, gândirea excesivă, numită și ruminație mentală, produce idei obsesive și suprasolicitare mentală, producându- se în timpul studiului. Ea poate afecta splina.

Tristețea și durerea psihică: afectează plămânii și inima, făcând să dispară energia Qi. Uneori poate afecta și ficatul. Se spune că, dacă tristețea și durerea nu se exteriorizează prin plâns și lacrimi, pot fi afectați rinichii.

Frica: include și anxietatea cronică, dar și atacul de panică. Ea face să coboare energia Qi și consumă energia rinichiului. De asemenea, frica afectează inima. O persoană care suferă de afecțiuni ale ficatului și vezicii biliare, poate fi anxioasă și temătoare.

Șocul mental: afectează inima și rinichii, cauzând o pierdere brutală de energie.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă