Medicul Alexandru Rafila, intrat recent în PSD și nominalizat de PSD pe lista de candidați la Camera Deputaților, a declarat, joi, că Guvernul Orban a început să ia decizii privind pandemia fără a mai consulta specialiștii.
Medicul Rafila, care este și reprezentantul României la OMS, a dezvăluit, în acest context, că grupul de suport tehnic din cadrul CNSU nu a mai fost convocat de două luni.
”Noi nu putem să înlocuim Guvernul în decizie. Importanţa unor specialişti, a unor comitete tehnice este, evident, clară pentru toată lumea şi reflectă ceea ce se întâmplă în toate ţările din UE sau din alte zone civilizate ale lumii. Există două comisii tehnice. Una este Grupul de suport tehnico-ştiinţific al CNSU, unde sunt mulţi medici de diverse specialităţi şi din diverse instituţii, şi nu numai medici. Acest grup nu a mai fost convocat de vreo două luni”, a declarat, joi, la Suceava, medicul Alexandru Rafila.