Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Diabetul gestaţional creşte riscul de prediabet şi obezitate în cazul copiilor

Copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, ale căror mame au suferit de diabet gestaţional netratat, au un risc mai mare de a dezvolta prediabet şi obezitate în comparaţie cu cei născuţi de femei care nu au avut valori ridicate ale glicemiei în timpul sarcinii.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 22.01.2019 - 10:17

Informațiile se datorează unui studiu internaţional, realizat de Northwestern Medicine, care a analizat şi monitorizat hiperglicemia şi efectele adverse asupra evoluţiei sarcinii (Hyperglycemia and Adverse Pregnancy Outcome Follow-Up Study - HAPO FUS), care a vizat 4.160 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care au luat parte, parţial sau total, la un test oral de toleranţă la glucoză şi ale căror mame au suferit de diabet gestaţional la 28 de săptămâni de sarcină.

''Studiul nostru demonstrează că independent de greutatea sau de predispoziţia genetică pentru diabet a unei mame, nivelul glicemiei sale din timpul sarcinii creşte independent de riscul de obezitate şi intoleranţă la glucoză a copilului său'', a explicat cercetătorul Boyd Metzger, profesor emerit de medicină la Facultatea de Medicină Feinberg a Universităţii Northwestern din Statele Unite.

''Metabolismul glucidic al mamei în timpul sarcinii afectează metabolismul glucidic al copilului său'', a adăugat Metzger.

''Faptul că aceste afecţiuni ale copilului aflat la vârsta de 11 ani sunt asociate cu valoarea glicemiei din timpul sarcinii mamei este un motiv în plus ca diabetul gestaţional să fie diagnosticat şi tratat'', a subliniat cercetătorul.

Diabetul gestaţional reprezintă o problemă de sănătate ce poate afecta o femeie care nu are diabet, caracterizată de creşterea nivelului glicemiei în timpul sarcinii. Aceasta măreşte riscul de preeclampsie, depresie, cezariană şi deces neonatal.

Aproximativ 20% dintre femei dezvoltă diabet gestaţional.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Diabetes Care.

Comentarii

loading...

Ziarul PDF

AD