11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateCreşterea ''severă'' a greutăţii corporale, asociată cu apariţia demenţei

Creşterea ”severă” a greutăţii corporale, asociată cu apariţia demenţei

În urma unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific BMJ Open a fost identificată o asociere între schimbările Indicelui de Masă Corporală (IMC) şi dezvoltarea demenţei.

Concluziile studiului realizat de oameni de ştiinţă din Coreea de Sud sugerează importanţa menţinerii unui stil de viaţă sănătos la vârstă înaintată.

Cercetătorii au analizat date prelevate de la peste 67.000 de persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani. IMC a fost măsurat între anii 2002-2003 şi din nou în 2004-2005, iar incidenţa demenţei a fost monitorizată o perioadă medie de cinci ani, între 2008 şi 2013.

Bărbaţii şi femeile care au trecut prin schimbări rapide de greutate corporală – definite drept o creştere sau o scădere cu 10% a IMC pe parcursul a doi ani – au prezentat un risc mai mare cu 20% de demenţă în comparaţie cu cele a căror greutate a fost stabilă, au notat cercetătorii.

Oamenii de ştiinţă sugerează că o creştere în greutate, şi procentul mai mare de grăsime asociat, poate influenţa dezvoltarea demenţei. Ei au notat că pierderea din greutate ar constitui un prim simptom al afecţiunii.

”Atât creşterea cât şi pierderea din greutate pot constitui un risc semnificativ asociat cu demenţa”, au notat specialiştii.

”Acest studiu a relevat că, la vârste înaintate, creşterea severă în greutate, diabetul necontrolat, fumatul şi activitatea fizică redusă au un efect negativ asupra dezvoltării demenţei”, se arată în studiu.

”Rezultatele noastre sugerează că un control permanent al greutăţii corporale, managementul bolii şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos sunt benefice în prevenţia demenţei, chiar şi la vârste înaintate”, au explicat oamenii de ştiinţă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă