13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateCartelul medicilor de familie, amendat de Consiliul Concurenței

Cartelul medicilor de familie, amendat de Consiliul Concurenței

Unii dintre medicii vizaţi au recunoscut că au existat discuţii pe tema preţurilor, în timp ce alţii au contestat amenda primită pentru practici ilegale, relatează ProTV.

Documentele asupra cărora medicii s-au înțeles la preț sunt, printre altele, dosarele medicale pentru angajare, EKG, consultaţiile la domiciliu în afara programului, adeverinţe pentru şomaj.  O adeverință costă 10 lei, o consultație-50 de lei, o scrisoare medicală – 15 lei sau o ecografie-50 de lei.

”În loc să rămână loc pentru concurență, ei s-au înţeles şi au stabilit un singur preţ. Au fost şedinţe ale forurilor lor şi procese verbale în care stabileau pentru prestaţiile respective. În unele cazuri erau preţuri minime şi în altele preţuri fixe. Iar aceste practici sunt ilegale”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Instituția confirm, astfel, suspiciunile românilor care credeau că este ceva putred la mijloc în faptul că pe uşile medicilor de familie apar aceleaşi preţuri. Iar asta s-ar fi întâmplat în perioada 2010-2017.

Au fost sancţionate Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi unele asociaţii afiliate. Primii nu au comentat decizia, însă au transmis că au contestat decizia Consiliului.

Reprezentanţii Federaţiei patronatelor recunosc că au greşit însă spun că au avut loc doar discuţii, nu au fost luate decizii care să li se impună medicilor.

”Noi vorbeam cum să stabilim cel mai mic preţ, spre binele pacientului. Au fost discuţii colocviale dar am înţeles că astfel de discuţii nu pot avea loc”, a spus președintele Federației.

Odată cu acest raport, Consiliul Concurenţei a făcut şi o recomandare Ministerului Sănătăţii: să renunţe la numărul minim de pacienţi pe care un medic de famile trebuie să îl aibă. În felul acesta, spun ei, ar putea intra pe piaţă şi medicii tineri în condiţiile în care acum, în multe zone, pacienţii au acces la unul sau doi medici.

Cele mai citite

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă