13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSănătateAvionul care aducea vaccinuri anti - Covid n-a putut ateriza la Craiova

Avionul care aducea vaccinuri anti – Covid n-a putut ateriza la Craiova

Un avion care aducea în România, din străinătate, vaccin anti – Covid produs de compania Moderna n-a putut ateriza, miercuri dimineață, la Craiova, întrucât pe aeroportul din acest oraș era ceață.

Avionul aflat în zbor a fost redirijat către aeroportul din Timișoara, unde a aterizat în siguranță.

Avionul urma oricum să aducă vaccin și la Timișoara, însă aceasta fusese planificată ca următoarea lui escală, după Craiova.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă