24.4 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSănătateAngajaţii de la Ambulanţă, instruiţi să intervină la cazurile de AVC

Angajaţii de la Ambulanţă, instruiţi să intervină la cazurile de AVC

„Rolul acestui training este ca medicii şi asistentele să înţeleagă ce semne prezintă accidentul vascular acut, cum evaluează rapid un pacient, ce lucruri trebuie să noteze despre pacient şi faptul că trebuie să-l aducă cu maximă urgenţă la spital, dar şi să prenotifice spitalul, Serviciul de Primiri Urgenţe, că aduc un posibil caz de tromboliză”, a declarat conf. dr. Cristina Tiu, şeful Secţiei Neurologie 2 din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Şeful Secţiei UPU din cadrul SUUB, dr. Silvia Nica, a spus că semnele unui pacient cu AVC acut sunt: dificultate în vorbire, stare de confuzie, asimetria feţei, scăderea forţei musculare la unu/ două membre şi nu în ultimul rând dificultate în menţinerea posturii verticale (scade forţa musculară la nivelul membrelor inferioare). În anul 2018, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au beneficiat de tromboliză 229 de pacienţi, 46,7% fiind bărbaţi şi 53,3% femei, aceasta fiind cea mai mare cifră înregistrată în centrele care efectuează această metodă terapeutică. Medicii atrag atenţia că persoanele care prezintă simptomele unui AVC sau cei din jur (rude, vecini) ar trebui să solicite cât mai repede ambulanța și să fie duse la spital pentru investigații de specialitate și tratament, pentru că în concepția actuală pe plan mondial timpul înseamnă creier („time is brain”). 

 

Protocol terapeutic standardizat

În acest an, un grup de lucru extins, format din reprezentanții comisiilor de specialitate neurologică și medicină de urgență din Ministerul Sănătății, a analizat oportunitatea extinderii acțiunii prioritare în tratamentul accidentului intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut la nivelul întregii țări. În prima lună a anului 2019 se va încheia evaluarea unui număr de 38 de spitale județene în vederea extinderii listei spitalelor care vor putea derula acest program. Mai mult, MS lucrează la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut, care se bazează pe ghidurile în vigoare și conține informații utile pentru organizarea traseului pacientului suspect de AVC, precum și procedura de selecție a pacienților eligibili pentru tratament intervențional acut. “Prin aceste măsuri dorim să standardizăm și să uniformizăm practica clinică la nivel național, pentru ca toți pacientii care suferă un accident vasculat cerebral să beneficieze de șanse egale, indiferent de județul în care se află”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

 

Ministerul Sănătății intenţionează să extindă la nivelul întregii ţări tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, în condiţiile în care această boală reprezintă principala cauză de mortalitate în România.

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Donald Trump pune tarife de 30% la importurile din UE și Mexic de la 1 august

Produsele importate din Uniunea Europeană și Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august, a anunțat președintele american Donald Trump sâmbătă,...

Donald Trump pune tarife de 30% la importurile din UE și Mexic de la 1 august

Produsele importate din Uniunea Europeană și Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august, a anunțat președintele american Donald Trump sâmbătă,...

Ursula von der Leyen e gata să contracareze noile tarife anunțate de Donald Trump pentru produsele UE

Uniunea Europeană este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de...
Ultima oră
Pe aceeași temă