14.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSănătate7 milioane de apeluri inutile la 112

7 milioane de apeluri inutile la 112

Serviciul 112 a preluat în 2018 nu mai puţin de 12.735.836 de apeluri, conform datelor STS, însă mai mult de jumătate dintre acestea nu reprezintă urgenţe de competenţa serviciului, ci solicitări de informaţii diverse, apeluri efectuate din greşeală, farse şi apeluri injurioase. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, declară că aproximativ cinci milioane de cazuri medicale ajung pe an la Unităţile de Primiri Urgenţe: „Apelurile nu sunt numai pe medical, sunt şi apelurile care vin pe Pompieri, apelurile care vin pe Poliţie. 112 preia toate apelurile, însă pe partea medicală din aproximativ 2.700.000 de cazuri pe care le rezolvă ambulanţa, nu numai urgenţe, şi consultaţii şi transport, în jur de 1.200.000 ajung la UPU pe an. La SMURD cifra e mai mare care ajunge la UPU, pentru că acolo avem echipajele paramedicale care nu pot lua decizia de a lăsa un bolnav acasă. Ambulanţele pe an ajung în jur la două milioane de cazuri din cele 5 milioane, restul vin cu maşini particulare, pe pi-cioarele lor, dar asta nu înseamnă că nu sunt urgenţe“.

 

 

Potrivit lui Arafat, campania „Urgenţa este pentru Urgenţe“ este una de informare a populaţiei şi cuprinde două spoturi TV şi două spoturi audio, subtitrate în limba maghiară şi germană, ce vor fi difuzate timp de un an. „Campania este de educare a populaţiei. Campania noastră pe partea Unităţilor de Primiri Urgenţe este menită să conştientizeze populaţia care este rolul principal al Unităţii de Primiri Urgenţe şi anume salvarea de vieţi şi celelalte urgenţe. Această campanie vrea să arate ce se întâmplă în spatele uşilor camerei de resuscitare şi a altor încăperi din UPU unde medicii sunt ocupaţi în a salva vieţi şi să înţeleagă că dacă ei aşteaptă pentru o febră de 38 sau pentru că tuşesc sau pentru că au o problemă acută, dar care nu le pune viaţa în pericol, motivul aşteptării este faptul că medicii sunt ocupaţi“, a spus Arafat, citat de Agerpres. El a mai precizat că în fiecare an numărul de medici în unităţile medicale de urgenţă este în creştere.

 

Un apel abuziv poate ucide!

Oficialul DSU a arătat că o problemă este legată de exagerarea simptomelor de către pacienţi, atenţionând că un telefon dat abuziv „poate ucide“. „Avem oameni care se aşteaptă ca, dacă au sunat şi au zis că au febră de 38 de grade C, maşina să fie cu girofar şi sirenă în 5 minute în faţa casei. Acest lucru este imposibil. Nicio ţară nu asigură, nicio ţară nu face acest lucru. O parte din concetăţenii noştri se supără pe această aşteptare şi atunci s-a învăţat să exagereze din două motive: să vină ambulanţa mai repede şi ca să ajungă în UPU şi să treacă cu targa de la punctul de triaj direct în interior, pe lângă cei care aşteaptă. Vrem să conştientizăm populaţia că un telefon abuziv poate ucide. Urgenţa diferă din punctul de vedere al pacientului şi din punctul de vedere al medicului, vrem ca pacientul să înţeleagă care este modul în care medicul vede -urgenţa, pentru că avem urgenţă percepută şi urgenţă reală“, avertizează dr. Raed Arafat.

 

STS: Numărul apelurilor non-urgenţe, în scădere

Directorul STS, Ionel-Sorinel Vasilca, a precizat că de la operaţionalizarea sistemului 112 în România până în prezent numărul apelurilor non-urgente au avut o tendinţă descrescătoare – de la valori de 97,2%, din totalul apelurilor în 2005, la 55% în 2018, respectiv la 46% în primul trimestru al acestui an. „Această tendinţă descrescătoare a apelurilor non-urgente s-a datorat în mare măsură efectelor derulării unor campanii similare celei desfăşurate astăzi şi a unei conlucrări consistente, consecvente şi susţinute între autorităţi, cetăţeni, instituţii şi canale media“. Potrivit unui studiu IGSU, prin intervenţii la urgenţe reale semnalate la 112 au fost salvate în ultimii cinci ani zeci de mii de vieţi şi zeci de miliarde de lei. „Analiza apelurilor non-urgente primite în sistemul 112 anul trecut ne indică o medie zilnică de 18.000 de apeluri non-urgente în care sunt implicaţi în medie 380 de operatori 112 şi 5.500 de apelanţi zilnic. Durata convorbirilor -non-urgente cumulate la nivel naţional a fost anul trecut de 60 de ore zilnic, adică doi ani şi jumătate de convorbiri care nu aduc valoare urgenţei reale“, a explicat directorul STS.

 

UE a introdus sistemul care contactează salvarea în locul tău

Asociația Europeană a Numerelor de Urgență a realizat anul trecut un nou proiect care va salva viața multor persoane aflate în stare gravă. Astfel, pe lângă numărul unic de urgenţă, care se foloseşte pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, la orice oră din zi şi din noapte, europenii vor avea la dispoziţie un sistem inteligent de localizare a telefoanelor mobile de pe care sunt făcute apeluri la numerele de urgență. Este vorba despre Advanced Mobile Location (AML), un proiect dezvoltat în Marea Britanie, în parteneriat cu Google. Acesta presupune folosirea unui sistem prin care smartphone-urile recunosc numărul de urgență format de utilizatorul lor și acti-vează automat sistemul de localizare prin GPS și accesul la Wi-Fi, scrie publicația The Next Web. Astfel, imediat ce este dat un apel la numărul unic, telefonul trimite un SMS la serviciile de urgență, cu detalii despre locul în care se află utilizatorul. Noul sistem de alertare este disponibil deocamdată doar în Marea Britanie, Lituania, Estonia și anumite zone din Austria.   

 

 

Campania de interes public de educare a populaţiei intitulată „Urgenţa este pentru Urgenţe” face parte din proiectul „Îmbunătăţirea calităţii serviciilor de urgenţă prespitaliceşti şi spitaliceşti prin dezvoltarea şi implementarea unui program de formare – etapa a doua”, proiect finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român. În cadrul acestei campanii s-au realizat două spoturi Tv şi două spoturi audio care au primit recomandarea CNA ca fiind de interes public major, în vederea educării publicului larg cu privire la importanţa modului în care sunt folosite serviciile de urgenţă, respectiv numărul unic de urgenţă 112. Campania se va desfășura şi pe toate canalele media ale DSU.

 

Potrivit unui ordin al MAI, pentru pacienţii de cod verde timpul de aşteptare a fost
prelungit la 60 de minute, iar pentru cei de cod alb la 240 de minute.

 

 

“Nu toţi pacienţii care vin pe picioarele lor în UPU sunt, cum se crede, de cod alb sau albastru, care pot să meargă la medicul de familie. Sunt pacienţi care vin pe picioarele lor şi care ajung internaţi în spital de urgenţă. Aceste este rolul UPU, să găsească aceşti pacienţi care ascund o problemă serioasă. Nu toţi pacienţii care vin pe targă sunt urgenţe majore şi unii dintre ei pleacă acasă, dar nu înseamnă că la momentul în care au sosit în UPU nu erau urgenţe. Nu putem să tragem o linie şi să spunem e alb şi negru, există o zonă gri foarte importantă şi aici este rolul medicului de urgenţă să vadă în această zonă gri cine într-adevăr are nevoie de îngrijiri de urgenţă şi cine poate fi redirecţionat în altă parte”.(dr Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă)

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă