10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătate7 din 10 cupluri infertile nu ştiu că au nevoie de un...

7 din 10 cupluri infertile nu ştiu că au nevoie de un medic specialist

Un sondaj realizat recent arată că peste 40% din pacientele din România care aleg această modalitate de a avea un copil au între 30 și 35 de ani, iar peste 35% din cele care au răspuns în cadrul sondajului au între 20 și 30 de ani. Accesul la informaţie este cel care face ca vârsta să scadă constant. În principiu, dacă trece mai mult de un an, timp în care s-a încercat obținerea unei sarcini, dar fără rezultat, e momentul ca acel cuplu să vină la o consultație de specialitate.

„Există un set de analize, ambii parteneri sunt testați, tocmai pentru a vedea care este problema și cum o putem rezolva. Analizele ginecologice de rutină nu sunt suficiente în astfel de cazuri, e nevoie de o consultație la un medic care are competență în reproducerea umană asistată și în infertilitatea cuplului“, susţine dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie. Din păcate, multe cupluri ajung târziu la un astfel de cabinet tocmai pentru că nu știu că au nevoie de un specialist în infertilitate, această explicație fiind dată de peste 66% din cei care au răspuns la sondaj.

 

Cauzele variate trebuie investigate

Cauzele care au dus la infertilitate sunt dintre cele mai diverse, de la trompe înfundate (43%), rezervă ovariană scăzută (24%) şi ovare polichistice (23%), în cazul femeilor, până la anomalii spermatice (76%), varicocel (12,6%) și probleme testiculare (9%) în cazul bărbaților.

„Este esenţial ca acel cuplu care se confruntă cu infertilitate să se prezinte la medicul specialist în acest domeniu. Nu există vitamine sau medicamente-minune care să producă o sarcină. Unele vitamine sunt recomandate în perioada de preconcepție pentru că ajută organismul să se întărească, însă nu rezolvă problema de bază. La fel se întâmplă şi cu medicamentele care au rol de stimulare, care pot fi inutile dacă problema nu are legătură cu rezerva ovariană“, explică dr. Denisa Nica, medic primar obstetrică-ginecologie.

Dintre cei care ajung la fertilizare in vitro, 36% doresc congelarea embrionilor rezultaţi şi neimplantaţi, iar 4% susţin că au folosit ovocite donate, procedură realizată în afara graniţelor. Unul din trei cupluri susţine că ar mai apela la FIV pentru o a doua sarcină, dar nu face asta din motive financiare.

În România, cuplurile care își doresc un copil prin procedura de fertilizare in vitro și au nevoie de ajutor financiar se pot înscrie în Subprogramul Național de Fertilizare in Vitro şi Embriotransfer, derulat de Ministerul Sănătății, prin care se asigură decontarea unei părți din costurile acestei proceduri. De asemenea, un program asemănător a fost lansat și de Primăria Municipiului București, pentru a veni în ajutorul cuplurilor care își doresc un copil, dar nu-l pot obține pe cale naturală.

 

Statistică

Infertilitatea este o boală ce a fost clasată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe locul 5 în topul dizabilităţilor la nivel global, iar în România unul din șase cupluri se luptă cu această problemă. Conform datelor de la Institutul Național de Statistică, rata de fertilitate în cazul femeilor cu vârsta între 30 și 34 de ani, în anul 2017, a fost de 60,1 născuți vii la 1.000 de femei din această categorie, la nivelul întregii țări. Vârsta medie a mamei la prima naștere a fost, în 2017, de 27,1 de ani (în creștere de la 22,3 ani, cât era în 1990).

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă