13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătate7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. Ce priorităţi are sistemul sanitar românesc

7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. Ce priorităţi are sistemul sanitar românesc

De altfel, Ministerul Sănătății implementează anul acesta 7 programe de screening demarate în 2018, în cadrul unui proiect care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă, în valoare de 193 de milioane de euro, care vor fi utilizate pentru consolidarea programului naţional de screening şi a capacităţii tehnice a sistemului de sănătate de a furniza servicii medicale preventive.
De asemenea, vor continua campaniile de informare a populației și vaccinare împreună cu partenerii noștri internaționali UNICEF și OMS. Anul trecut au crescut veniturile pentru cabinetele medicilor de familie și anul acesta există în discuţie un grant cu Banca Mondială axat în mare parte pe medicina de familie şi medicina comunitară.

Ministerul Sănătății vizează și anul acesta proiecte care să ducă la creșterea gradului de cunoaștere și conștientizarea populației privind accesarea serviciilor de prevenție, precum și a gradului de responsabilitate a personalului medical implicat în acordarea serviciilor de acest gen. Mai mult, principalul obiectiv urmărit de țara noastră în domeniul sănătății, pe Mandatul Președinției Consiliului UE, îl reprezintă garantarea accesului la sănătate pentru toți cetățenii europeni.

 

Programul Președinției române în domeniul sănătății cuprinde o serie de teme prioritare care vizează: rezistența anti – microbiană, vaccinarea, accesul pacienților la medicamente, mobilitatea pacienților în UE și sănătatea digitală (e-Health). Toate temele propuse de către România pe domeniul sănătății sunt subiecte de actualitate și vor avea ca rezultat îmbunătățirea calității serviciilor și a asistenței medicale pentru pacienții europeni, dar și a prevenției.

Statistici alarmante

În ultimii ani 30 de ani, sistemul sanitar din România a fost caracterizat prin finanțare scăzută și utilizare ineficientă a resurselor publice, cu cele mai scăzute cheltuieli pe cap de locuitor ca pondere din PIB în UE. Ţara noastră se află, de altfel, la coada clasamentului Indexului European al Consumatorului de Sănătate, îîn funcţie de cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor şi în privinţa majorităţii indicatorilor importanţi luaţi în calcul: drepturile şi informarea pacienţilor, accesibilitatea la tratament, gama de servicii medicale oferite şi extinderea lor, prevenţia şi farmaceuticele. De asemenea, România se situează pe primul loc în Europa la rata infecţiilor intraspitaliceşti rezistente la tratament şi pe primele locuri la mortalitatea din cauza cancerului şi a bolilor cardiovasculare. 

Situația stării de sănătate a românilor se reflectă, însă, și prin nivelul cheltuielilor pentru sănătate, mai arată studiul. Astfel, România se află pe ultimul loc în UE, cu doar 983 euro anual pe cap de locuitor, cu peste 250 euro sub Bulgaria. La polul opus se află Luxemburg, cu 4.713 euro, în timp ce media UE este de 2.773 euro. În tot acest timp, piața serviciilor private medicale își continuă creșterea, acoperind golul lăsat de sistemul de sănătate public.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă