Viorica Dăncilă

Zi de foc pentru Viorica Dăncilă. Iohannis a chemat-o la Cotroceni. Ce o va întreba șeful statului

Premierul Viorica Dăncilă ar urma să ajungă, în cursul zilei de vineri, la Palatul Cotroceni, pentru a avea o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 27.04.2018 - 08:56

Invitaţia către Viorica Dăncilă a fost lansată acum două zile, când tema de discuție propusă de şeful statului era relația dintre Guvern şi BNR, care în opinia lui Iohannis ar fi tensionată, informează Digi 24.

Între timp, Klaus Iohannis a declarat că aşteaptă și explicaţii de la Viorica Dăncilă şi pentru vizita din Israel, în care premierul ar fi plecat fără mandat din partea sa.

"Fiți siguri că o voi întreba", le-a precizat Iohannis jurnaliștilor, joi, când aceștia au vrut să știe dacă vineri, la Cotroceni, se va discuta și despre vizita în Israel a premierului Dăncilă.

Preşedintele l-a criticat şi pe Liviu Dragnea, care de asemenea a fost în vizită în Israel. Klaus Iohannis a revenit cu scuze şi cu explicaţii, după ce a afirmat: „Cine ştie ce înţelegeri face Liviu Dragnea acolo, cu evreii".

Replica liderului PSD a venit într-o intervenţie la Antena 3. „Nu am nicio înţelegere secretă cu nimeni", a spus Liviu Dragnea.

Comentarii

loading...