6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăViorel Cataramă câștigă un prim meci cu Ludovic Orban

Viorel Cataramă câștigă un prim meci cu Ludovic Orban

“Admite contestaţia formulată de Cataramă Viorel şi declară nulă Decizia nr. 103/09.07.2018 a BEX al Partidului Naţional Liberal. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în decizia luată în data de 3 august de către Comisiei de Arbitraj a PNL Bucureşti.

Sesizarea a fost făcută de către Viorel Cataramă, prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, după ce Biroul Executiv al PNL a votat, în 9 iulie, excluderea sa, la propunerea lui Ludovic Orban. La acea vreme, Cataramă spunea că nu a fost anunţat că ar urma să se discute o asemenea măsură şi l-a acuzat pe liderul PNL că “şi-a folosit influenţa ca să mă elimine din partid înainte de o eventuală candidatură a mea”.

 

Propunerea de excludere a fost votată cu 18 voturi la 6, pentru “încălcarea repetată a statutului”.

 
În decizia Comisiei de Arbitraj se arată că: “Domnul Cataramă Viorel adaugă faptul că nu a existat nicio şedinţă a BEX anterioara celei în care s-a adoptat Decizia în cauză, în care să se aducă în discuţie posibilitatea unei eventuale sancţionări a sa. Nu există o ordine de zi a şedinţei BEX din data de 09.07.2018 care să cuprindă un punct distinct referitor la sancţionarea sa. Nu există un Proces Verbal al şedinţei BEX, din data de 09.07.2018, în care să fie prevăzute motivele pentru care a fost sancţionat şi nu a fost convocat la şedinţa BEX în care s-a adoptat decizia de sancţionare contestată. La întrebarea completului dacă a fost anunţat sub orice formă că urmează să se pună în discuţie sancţionarea sa Domnul Cataramă Viorel a răspuns că sub nicio formă nu a fost înştiinţat, chiar mai mult, a aflat prin intermediul mass-media de decizia luată”

Comisia a luat în considerare faptul că art. 24, al. 1, lit. f din statutul PNL prevede: „Fără discriminări sau privilegii, membrii PNL au următoarele drepturi: f) să se apere în interiorul partidului de orice acuzaţie, în conformitate cu prevederile Statutului şi ale regulamentelor partidului;” dar şi art. 32, al. 1 din Statul PNL „Membrii luaţi în discuţie spre a fi sancţionaţi vor fi anunţaţi, prin adresa scrisa, sms sau e-mail la adresele declarate in cererea de adeziune, cu cel puţin 3 zile înainte de data întrunirii organismului care dezbate cauza lor şi au dreptul să folosească în apărarea lor toate mijloacele de probă.”

Viorel Cataramă l-a atacat în repetate rânduri pe Ludovic Orban, spunând că acesta trebuie înlăturat de la şefia PNL pentru lipsa de comunicare, deciziile pe care le ia fără să se consulte cu ceilalţi liberali şi pentru faptul că a “predat” guvernarea la începutul anului, atunci când a mers la consultările de la Cotroceni fără vreo propunere de premier.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă