Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

„Verdictul” lui Augustin Zegrean legat de refuzul lui Iohannis

Fostul judecător al CCR, Augustin Zegrean, spune că preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 04.01.2019 - 13:57

Augustin Zegrean consideră că preşedintele Klaus Iohannis este în cadrul dispoziţiilor constituţionale şi nu i se poate reproşa nimic pentru că a refuzat propunerilor la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, amânarea motivării deciziei nefiind reglementată prin lege.

Augustin Zegrean a declarat, vineri, pentru Mediafax, că, potrivit dispoziţiilor CCR, preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale.

”Amândouă propunerile sunt prima dată făcute, pentru că nu au mai fost făcute pentru aceste posturi, deoarece nu erau vacante. Suntem la prima propunere, atât pentru postul de la Ministerul Transporturilor, cât şi pentru cel de la Dezvoltare Regională, chiar dacă Lia Olguţa Vasilescu a mai fost propusă, iniţial, pentru Transporturi. Dar este altă propunere, este altceva. CCR spune că preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale. În Legea de organizare a Guvernului scrie cine poate fi ministru şi cine nu, dar tot în decizia CCR se preia o altă formulare care spune că şeful statului poate să refuze şi că nu se poate veni, nici într-un caz, cu aceeaşi propunere. În decizia CCR din 2008 se spune clar că nu se poate veni cu aceeaşi propunere dacă a fost respinsă o dată, pentru acelaşi minister. Preşedintele este în cadrul dispoziţiilor constituţionale, nu i se poate reproşa nimic pentru aceste refuzuri”, a spus Zegrean.

Acesta a subliniat că la DNA s-a venit cu aceeaşi propunere pentru funcţia de şef al instituţiei, fiind în afara oricărei logici ”să faci o propunere, să fie respinsă şi să revii cu aceeaşi propunere”.

”Nu se poate acest lucru. Ei spun că deciziile CCR trebuie respectate şi că le respectă, dar am impresia că le respectă numai când le convine, când sunt în favoarea lor. Un om care nu se califică pentru postul de minuistru o dată, cum să vii cu acelaşi om? Ei spun că au 500.000 de membri, păi nu mai găsesc un alt membru pe care să îl propună?”, a mai spus fostul judecător al CCR.

În ceea ce priveşte anunţul şefului statului că va prezenta, ulterior, motivarea deciziilor de respingere a propunerilor pentru cele două ministere, Augustin Zegrean a explicat că nu este nicio lege care să stipuleze când trebuie să fie dată motivarea.

”Nu scrie în lege. În alte legi se scrie că, de exemplu, ÎCCJ trebuia să facă tragerea la sorţi şi 5 ani nu a făcut-o. Dacă scrie nu se face, darmite când nu scrie? Nu este nicio dispoziţie legală care să spună în ce termen preşedintele trebuie să îşi motiveze refuzul. Sigur, este explicabil acest decalaj, pentru că i s-a reproşat preşedintelui că nu se grăbeşte cu numirile, dar azi şeful statului nu a mai stat să motiveze în scris. El are o motivare, doar că nu este scrisă, dar le-a dat verbal răsunsul ca ei să poată pregăti pe altcineva pentru aceste posturi. Nu cred că o vor face, vor insista pentru aceste posturi cu aceeaşi oameni şi vor merge, din nou, la CCR. O vom lua, din nou, de la capăt”, a mai spus Zegrean.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că va respinge propunerile premierului Viorica Dăncilă pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, şi anume, Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu.

"Ieri am semnat decretele de revocare, care au fost şi publicate, şi s-a văzut încă o dată că decretele mele se publică în aceeaşi zi, ca să ne amintim de o discuţie pe care am avut-o acum câteva zile. Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare, voi da publicităţii motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru", a declarat Klaus Iohannis.

Administraţia prezidenţială anunţa joi că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Totodată, preşedintele a semnat decretul de vacantare a postului de ministru al Transporturilor, după demisia lui Lucian Şova.

Cele două ministere funcţionează cu miniştri demisionari de o lună. Premierul a anunţat, în urmă cu două zile, că preşedintele a informat-o că nu va accepta propunerile Lia Olguţa Vasilescu (la Ministerul Dezvoltării) şi Mihai Drăghici (la Transporturi).

O decizie a Curţii Constituţionale din 19 decembrie arată că şeful statului era obligat să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.

Comentarii

loading...