6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăVass Levente: Guvernul a fost și încă este în contratimp

Vass Levente: Guvernul a fost și încă este în contratimp

Acesta a menționat că partidul din care face parte nu poate să treacă peste lipsa reformelor sustenabile în sistemul sanitar.

“Au trecut cinci luni de la închiderea şcolilor, de la începutul pandemiei în România. Astăzi suntem încă în starea medicală când pacienţii internaţi în secţiile COVID-19 şi mai ales bolnavii din secţiile de ATI nu au medic curant. Pacienţii sunt “moşteniţi” de medicii care intră în gardă. Dacă încerci ca medic să obţii informaţii şi, toată stima faţă de colegi care lucrează în astfel de secţii, trebuie să suni câteodată la 3 să afli ce s-a întâmplat. Eu cred că sistemul are obligaţia ca fiecare pacient conştient să cunoască cine este medicul curant, aparţinătorii să ştie, să cunoască cine este medicul curant”, a afirmat deputatul UDMR.

El a spus că Guvernul este “în contratimp”.

“De la începutul pandemiei am solicitat discuţii şi consultări permanente privind rezolvarea problemelor legate de pandemie. Din păcate, cererile noastre au fost mai puţin ascultate. Într-adevăr, descentralizarea deciziilor privind combaterea pandemiei a fost solicitată prima dată de preşedintele UDMR Kelemen Hunor, ca şi o bună practică posibilă de a lua deciziile, responsabilităţile de comun acord cu decidenţii locali şi cu oamenii de rând, o propunere corectă, la momentul oportun şi în timpul potrivit. Din păcate, ţin să menţionez că guvernul condus dumneavoastră a fost şi cred încă este în contratimp. Descentralizarea trebuie forţată atunci când există şi a existat o autoritate responsabilă la nivel local şi nu atunci când toată lumea la nivelul autorităţilor publice locale se pregăteşte de alegeri”, a adăugat deputatul UDMR.

El a transmis premierului să reformeze sistemul sanitar.

“Domnule prim ministru, nu suntem împotriva guvernării liberale, dar nu putem să trecem neobservat peste lipsa reformelor sustenabile ale sistemului sanitar, capabile să asigure în mod real, pe zi ce trece, dar măcar pe săptămână ce trece, nu numai senzaţia, dar şi în realitate siguranţa că în cazul complicaţiilor COVID-19 sistemul va fi în stare să salveze vieţi şi, astfel, să le asigure suportul tehnic şi profesional necesar de a nu opri iarăşi şcolile repornite şi economia repornită. Fără aceste reforme şi, din păcate, nu zăresc aceste reforme sau măcar promisiunea lor, să ştiţi avem dubii şi rugăm ca să luaţi deciziile necesare de a ne contura care sunt ideile politice de a reforma un sistem care nu este în stare astăzi să apere medicii de familie de controale neobişnuite şi neoportune, (…) nu văd cum în spitalele municipale nu există medicamente antivirale (…). Permiteţi-mi să vă zic, cu tot respectul, vă rog folosiţi-vă de această oportunitate de COVID-19 să reformaţi sistemul sanitar”, a mai spus Vass Levente.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă