10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăUPDATE: FOTO. A început Congresul USR

UPDATE: FOTO. A început Congresul USR

Congresul USR, la care vor participa 500 de delegaţi, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 10,30, la Teatrul Naţional Bucureşti.

În cursa internă pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale s-au înscris Dan Barna, Mihai Goţiu, Dragoş Dinulescu şi Dumitru Stanca.

“În primul rând, USR îşi va alege sâmbătă, la Congres, candidatul pentru funcţia de preşedinte al României, prezidenţiabilul USR. Acesta va fi primul punct pe ordinea de zi. Vor fi prezentările celor patru candidaţi la această funcţie – Dan Barna, Mihai Goţiu, Dragoş Dinulescu, Dumitru Stanca. Ei vor veni în faţa Congresului să-şi prezinte o platformă, apoi vot. După ce se numără voturile, se anunţă prezidenţiabilul, apoi vom intra în modificările de statut. Principala modificare la Statutul USR este aceea că preşedintele partidului va fi ales prin votul tuturor membrilor partidului, prin vot egal, direct, secret şi liber exprimat. Vom folosi o platformă de vot electronic pe care am mai folosit-o cu succes până acum şi la europarlamentare şi la referendumurile interne şi vom ratifica rezultatul printr-un nou congres. Vom avea un nou congres în septembrie pentru alegerea preşedintelui USR şi pentru alegerea noului Birou Naţional”, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu.

El a menţionat că viitorul candidat la prezidenţiale al USR va fi ales prin votul celor 500 de delegaţi care vor participa la Congresul de sâmbătă.

La Congres vor fi, de asemenea, supuse votului 51 de modificări la Statutul partidului.

“Printre aceste modificări se numără eliminarea cumulului de funcţii, adică un membru USR nu poate deţine simultan mai mult de două funcţii la orice nivel. Vom face nişte modificări care impun publicarea rapoartelor anuale de către secretariatul general şi filiale într-un termen de 90 sau 120 de zile, o să vedem, pentru că lucrăm cu bani publici şi trebuie să fim responsabili şi transparenţi. Sunt multe modificări care vizează organizarea filialei municipale Bucureşti, pentru că esenţa este că partidul s-a schimbat mult faţă de acum doi ani. Statutul ăsta a fost făcut în primăvara lui 2017, când USR era un partid preponderent bucureştean, sau nucleul principal al USR era în Bucureşti şi ponderea Bucureştiului în decizia internă era foarte mare. Realitatea s-a schimbat, avem 500 de filiale, suntem în toată ţara şi statutul trebuie să ţină cont de aceste noi realităţi. Mai este o propunere pentru înfiinţarea filialelor în rural cu minim cinci membri, până acum era cu minim 7, pentru a ne putea extinde mai rapid în zonele rurale. Sunt propuneri de mărire a Birourilor judeţene la 13 membri, chiar 15 membri, Biroul Naţional se va mări la 25 de membri, probabil vom înfiinţa şi o organizaţie de tineret pentru cei cu vârsta de până la 28 de ani”, a afirmat Moşteanu. 

Cele mai citite
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...

România, pe ultimul loc din UE când vine vorba de vaccinare împotriva HPV

România nu stă deloc bine la capitolul vaccinare împotriva HPV. Potrivit standardelor impuse de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), țara noastră va avea nevoie...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...
Ultima oră
Pe aceeași temă