18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăAldinePropunere: Statele UE care nu respectă principiile statului de drept, fără acces...

Propunere: Statele UE care nu respectă principiile statului de drept, fără acces la fonduri comunitare

Țările membre ale Uniunii Europene care nu respectă principiile statului de drept ar putea să nu mai aibă acces la fondurile europene, a propus Germania, iar comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, propune şi condiţii economice, scriu Reuters și Politico.eu, citate de Mediafax.

Ungaria şi Polonia, beneficiari ai fondurilor de coeziune, au fost criticate frecvent de Comisia Europeană pentru încălcări ale principiilor fundamentale ale statului de drept, notează Reuters. La rândul lor, România şi Bulgaria sunt monitorizate de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

"Trebuie analizat dacă primirea fondurilor UE de coeziune ar putea fi condiţionată de respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept", precizează proiectul de propunere.

Pe de altă parte, Günther Oettinger, comisarul UE pentru Buget şi Resurse Umane, a declarat, potrivit publicaţiei EUObserver, că, începând din anul 2020, accesul statelor europene la fonduri de coeziune ar putea fi condiţionat de respectarea principiilor statului de drept şi recomandărilor economice.

În Consiliul UE, "nu este convinsă toată lumea de sensul economic al tuturor programelor pe care le finanţăm prin sistemul fondurilor de coeziune". "Multe proiecte sunt foarte sensibile şi au o valoare evidenţiată clar, dar altele îşi pierd rapid sensul", a argumentat Günther Oettinger, explicând că este necesară impunerea unui control mai eficient privind modul în care ţările membre şi regiunile utilizează fondurile UE.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă