14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăAldineAltă scurgere la nivel înalt în Marea Britanie: Șapte lucruri importante aflate...

Altă scurgere la nivel înalt în Marea Britanie: Șapte lucruri importante aflate dintr-un nou memo secret despre BREXIT ajuns în presă

Un memo scris de mână este considerat cea mai revelatoare imagine asupra strategiei pentru BREXIT pe care o pregătește premierul britanic Theresa May. Documentul a fost observat, luni, în mâna șefului de cabinet al lui Mark Field, vicepreședintele Partidului Conservator, care tocmai ieșea de la o ședință a Departamentului pentru Ieșirea din Uniunea Europeană, relatează The Independent.

Se pare că în respectivul document se susține că Marea Britanie nu va reuși să-și păstreze accesul pe piața unică a UE după BREXIT.

Deși Guvernul susține că acel memo nu reflectă politica Cabinetului May, conținutul său a stârnit deja numeroase reacții.

Jurnaliștii de la The Independent au făcut o listă cu șapte lucruri importante dezvăluite de documentul respectiv.

1. Miniștrii încă se așteaptă să iasă din UE dar să-și păstreze facilitățile calității de membru

Guvernul vrea să continue comerțul liber cu Uniunea Europeană, dar să restricționeze imigrația.

Liderii europeni au subliniat de nenumărate ori că așa ceva nu este posibil, dar se pare că secretarul pentru BREXIT, David Davis, crede că ar putea continua să beneficieze de beneficiile calității de membru al UE, dar fără să plătească tributul necesar.

2. ”Nu credem că vom fi primiți pe piața unică”

Această propoziție este scrisă în documentul secret, deși Theresa May continuă să afirme că unele sectoare ale economiei vor continua să funcționeze pe această piață.

În memo mai scrie ”Nu ca Norvegia” – care este parte a pieței unice și se supune Curții Europene de Justiție, lucruri pe care premierul May a promis să le anuleze pentru Marea Britanie.

3. Miniștrii caută soluții dincolo de Atlantic

”Să vedem un acord cu Canada”, scrie în memo, care mai punctează și perspectiva unei înțelegeri ”Canada Plus”, cu mai multe servicii.

4. Cel mai greu de negociat vor fi serviciile

Documentul spune ”producția probabil că va merge înainte, dar cu serviciile va fi mai greu pentru că francezii speră să se extindă”.

5. ”Trebuie să fim foarte atenți la mișeii de francezi”

Aceasta ar putea fi o referire la negociatorul francez al Comisiei Europene, Michel Barnier, care a declarat război bancherilor britanici și comisioanelor lor uriașe.

6. Marea Britanie detestă să facă acordul intermediare

Aceasta ar putea fi cea mai importantă dezvăluire, ținând cont că premierul May a dat mereu impresia că se teme de ”marginea prăpastiei” pe care s-ar ajunge dacă afacerile falimentează la ieșirea de pe piața unică fără un acord în loc.

7. May nu va reuși să prevină ”comentariile fără sfârșit” asupra negocierilor pentru BREXIT

Detalii savuroase asupra politicii pentru BREXIT continuă să scurgă în presă în mod frecvent, iar guvernele statelor europene dau publicității reacții.

Iar acum, un șef de cabinet din parlament, face comentarii șovăielnice ”din mers”.

 

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă