Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

UDMR critică Opoziția, înaintea moțiunii

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că a ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze, deoarece partidele care au semnat moţiunea de cenzură sunt în competiţie unele cu altele.

Share

George Dumitrescu 0 comentarii

18.12.2018 - 17:23

"Luăm în considerare semnăturile de pe moţiunea de cenzură, nu ai de unde să iei aceste voturi, matematic, în rest se poate discuta. Pe de altă parte, nu ai un element important: programul de guvernare, propunerea de premier asumat de toţi cei care au semnat moţiunea de cenzură şi miniştrii. Din acest punct de vedere, este un impas. Singur am ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze pentru că sunt în competiţie unii cu alţii şi de aceea probabil nu reuşesc. Fiecare are un program de guvernare, dar nu poţi să mergi cu trei programe de guvernare şi un prim ministru. Din acest punct de vedere, acum în decembrie şi modul în care a fost depusă moţiunea de cenzură, mi-e greu să cred că se poate depăşi această fază de problemă matematică şi problema de fond a moţiunii de cenzură", a afirmat Kelemen Hunor.

El a mai spus că partidele din opoziţie nu pot guverna împreună.

"Am impresia că această concluzie a mea este o concluzie corectă. Sesiunea şi moţiunea, dar de guvernat în acest moment împreună nu pot guverna, nu vor guverna. Nu vor şi nu pot, pentru că există această competiţie în rândul Opoziţiei. Dacă USR îl acceptă pe Ludovic Orban premier, atunci acceptă că PNL este prima forţă, iar dacă este invers, atunci PNL acceptă", a menţionat liderul UDMR.

El a afirmat că a avut o discuţie cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe această temă. "A fost o discuţie mult mai bună decât discuţiile anterioare, chiar foarte relaxat am discutat şi mi se pare firesc să discutăm. Dialogul nu a stricat nimănui somnul", a adăugat Kelemen Hunor.

Întrebat despre poziţia UDMR privind moţiunea de cenzură, liderul UDMR a precizat că decizia va fi luată la şedinţa grupurilor parlamentare reunite.

"La noi există o conducere colectivă, mâine ne vom întâlni în şedinţa grupurilor reunite şi vom lua o decizie, nu voi lua singur decizia", a mai spus liderul UDMR.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", semnată de 163 de parlamentari, urmează să fie dezbătută şi votată în şedinţa de joi.

Comentarii

loading...