4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăŢuţuianu, despre Strategia "România 2040"

Ţuţuianu, despre Strategia “România 2040”

“Cred că e bine să avem strategii pe termen mai lung, pentru că s-a dovedit util. Atunci când îţi planifici activităţile, când îţi planifici foarte bine anumite priorităţi, poţi să ai şi rezultate foarte bune”, le-a declarat Adrian Ţuţuianu jurnaliştilor la Senat.

Fiind întrebat cum vede faptul că Guvernul propune ca o “obligaţie” ca strategia să fie aplicată de toate celelalte guvernări care vor urma la conducerea Executivului până 2040, vicepreşedintele PSD a spus: “Sunt lucruri care pot fi privite în continuitatea lor, dacă sunt obiective de interes naţional şi sunt convenite larg politic, nu văd nicio problemă”.

Despre varianta ca respectiva comisie să ia decizii doar prin consens, Ţuţuianu a afirmat: “Am avut în istoria recentă a României situaţii de consens, vă aduc aminte de hotărârile de la Snagov, care priveau tot obiective de interes naţional, unde toate forţele politice şi-au dat mâna şi au promovat interesele României”.

Ţuţuianu a subliniat că şi interesele economice ale ţării noastre sunt “la fel de importante” precum cele de ordin politic: “Cred că există suficientă maturitate în clasa politică românească să ne fixăm nişte lucruri în materie economică care să asigure dezvoltarea ţării”.

Senatorul a precizat că PSD doar a propus înfiinţarea acestei comisii.

“PSD a luat decizia să propună aşa ceva, mai departe sigur că discutăm cu toţi actorii implicaţi. Nu poate fi doar opinia unui partid, ci cred că trebuie să existe un consens larg pe acest subiect”, a afirmat Ţuţuianu.

Despre criticile aduse de PNL iniţiativei Guvernului, el a spus: “Cred că e o sărăcie de idei la PNL”.

“Văd că este o modă să critici orice vine de la PSD, în general de la Putere. Eu cred că ar trebui să fie puţin mai nuanţaţi în toate aceste critici şi să vadă partea bună. (…) Nu cred că este o poziţionare definitivă a nimănui şi eu cred că trebuie discutat şi am speranţa că vom avea înţelepciune suficientă”, a adăugat Ţuţuianu.

Întrebat dacă propunerea ca viitoarea comisie privind Strategia 2040 să fie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost o decizie politică, Ţuţuianu a menţionat: “Este o decizie care va face obiectul dezbaterilor”.

Printr-un proiect de lege, postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, se instituie obligaţia elaborării şi actualizării Strategiei de dezvoltare economică şi socială a României pe termen lung, denumită Strategia “România 2040”, precum şi cadrul instituţional de realizare şi de asigurare a consensului naţional. În sensul legii, prin Strategia “România 2040” se înţeleg obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială şi setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate.

Strategia “România 2040” se va elabora, prin consens naţional, sub directa responsabilitate a Parlamentului, care va asigura conducerea şi coordonarea întregului proces şi va cuprinde scenarii şi politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate, prevede textul.

Comisia “România 2040” urmează să fie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Comisia “România 2040” este alcătuită din reprezentanţi ai Guvernului, Preşedinţiei, ai partidelor parlamentare, ai comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, ai Academiei Române, Consiliului de Programare Economică şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi personalităţi ale ştiinţei, din mediul academic şi universitar, desemnaţi de conducerea Comisiei “România 2040”, la propunerea Consiliului de Programare Economică, mai prevede proiectul.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă