8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăTudorel Toader, despre șefia DIICOT: Astăzi trimit propunerea către CSM

Tudorel Toader, despre șefia DIICOT: Astăzi trimit propunerea către CSM

„Aşa este graficul, aşa am repetat, în cursul zilei de astăzi, trimit propunerea către CSM. Astăzi analizăm, împreună cu secretarii de stat şi vom decide. La ieşire, dânsul (Daniel Horodniceanu, n.r.) spunea că au fost discuţii generale, iar eu am vrut să arăt că au fost discuţii punctuale. Adică să nu înţeleagă lumea că am venit la o cafea şi am discutat de principiu despre mersul justiţiei. Am discutat probleme absolut punctuale şi am dat trei exemple. Am constituit comisie, există regulament. Nu am vrut să procedez ca în precedent, în care doar ministrul să stea faţă în faţă cu acel candidat şi să îl trimită”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, citează Mediafax.

Ministrul a precizat că se aştepta la mai mulţi candidaţi pentru funcţia de şef al DIICOT. Felix Bănilă, de la Parchetul Tribunalului Bacău, şi Daniel Horodniceanu, actualul procuror şef al structurii, sunt magistraţii care şi-au depus candidatura pentru conducerea Direcţiei.

„Categoric, mă aşteptam la mai mulţi, sens în care, în momentul în care am declanşat procedura, am făcut o scrisoare către procurorul general şi l-am rugat să difuzeze la tot sistemul pentru cei interesaţi – sigur, care îndeplinesc condiţiile. Am pus pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Sigur, era preferabil să fie mai mulţi, o procedură deschisă, competitivă, din care să poţi selecta. Altă dată a fost unul singur”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Interviurile s-au desfăşurat vineri, 11 mai, la sediul Ministerului Justiţiei, şi au fost susţinute în faţa unei comisii condusă ministrul Tudorel Toader.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă