Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Analiză RL

Toți politicienii aflați la putere, indiferent de culoare, au continuat cu metehnele comuniste: abuzul în serviciu

România liberă a luat că exemplu Marea Britanie, a două țară după SUA care își dorește întărirea independenței sistemului judiciar din România și consolidarea democrației. Marea Britanie este poate cel mai vocal și susținător stat în ceea ce privește drepturile și libertățile.

Anais Adam 0 comentarii

Actualizat: 02.07.2018 - 07:41

"România liberă" a luat ca exemplu Marea Britanie, a doua țară după SUA care își dorește întărirea independenței sistemului judiciar din România și consolidarea democrației. Marea Britanie este, poate, cel mai vocal și susținător stat în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor săi, lupta împotriva discriminării, precum și ocrotirea familiilor dezavantajate.

România liberă a studiat ce prevede fapta abuzului în serviciu așa cum este el în legea fundamentală a Marii Britanii. Iată ce spune Marea Britanie: "Abuzul în serviciu este o acțiune de drept civil în Anglia, Țara Galilor și anumite țări din Commonwealth. Este o acțiune împotriva unui funcționar public, acuzat fiind în sensul că și-a folosit în mod eronat funcția deținută ori a abuzat de putere".

Cu alte cuvinte, spre deosebire de România, abuzul în serviciu este o faptă din sfera civilă și care privește numai funcționarii publici, nu și pe cei din mediul privat. Cum de altfel așa și reiese din însăși denumirea faptei: "abuz în serviciu".

În România, țară ex-sovietică, abuzul în serviciu a fost extins și la societățile private. De altfel, principiul care a stat la baza comunismului a fost tocmai lipsirea dreptului de proprietate, de avuție. Totul aparținea statului. Totul se confisca.

Culmea, după 27 de ani de la Revoluție, principiul este același: dreptul la proprietate nu există, totul se confiscă. Printre definițiile funcționarului public se regăsesc și "patronii" unor societăți comerciale cu capital 100% privat, dar care sunt supuși controalelor Statului. Cu alte cuvinte, dacă statul se "supără" mâine pe managementul oricărui gigant din orice domeniu reglementat de Stat : Energie, Financiar – Bancar, acesta poate fi acuzat de abuz în serviciu, cu confiscarea investiției.

Căci fapta abuzului în serviciu nu reprezintă decât deciziile de management ale persoanelor de decizie.

Iată mai jos articolul la care facem referire și pe care justitiarii îl folosesc în mod abuziv în acuzarea, arestarea sau condamnarea oamenilor de afaceri din România.

Art. 308

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane

(1)    Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

(2)  alin. (2) al art. 175 din Codul Penal prevede că este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Revenind la Marea Britanie și la definiția abuzului în serviciu din legea fundamentală a acesteia: "Abuzul în serviciu este o acțiune împotriva unui funcționar public, acuzat fiind în sensul că și-a folosit în mod eronat funcția deținută ori a abuzat de putere", magistrații acestei țări dau chiar și exemple pentru care abuzul în serviciu este unul pe latura civilă și din sfera funcționarului public.

Exemple: În anul 1703 Chief Justice Sir John Holt a decis în Ashby v White că un deținător de pământuri a putut să dea în judecată un polițist comunitar care i-ar fi împiedicat dreptul la vot pe acuzația abuzului în serviciu.

Acuzația a fost reluată în anul 1985, când crescătorii francezi de curcani au putut să dea în judecată Ministerul Agriculturii pentru soluționarea unei dispute care a avut la bază decizii ale Ministerului Agriculturii și care le-a afectat vânzările.

Magistrații britanici  menționează că, în general, un inculpat civil va fi răspunzător pentru abuz în cazul în care inculpatul avea o datorie de îngrijire faţă de reclamant, inculpatul a încălcat această datorie de a efectua în mod necorespunzător un act juridic, precum şi performanţa necorespunzătoare a dus la prejudiciul reclamantului. Datoria de îngrijire = o obligaţie morală sau legală de a asigura siguranţa sau bunăstarea altora: "angajatorii au o obligaţie de îngrijire a angajaţilor lor".

Magistrații britanici fac și distincția între abuzul în serviciu și neglijență în serviciu, care întră în legea penală : "În teorie, abuzul în serviciu este diferit de neglijența în serviciu. Neglijența în serviciu este un termen ce descrie un eșec de a acționa care are ca rezultat rănirea/prejudicierea unei alte părți. Abuzul în serviciu, prin contrast, descrie acele acte afirmative care, deși legale, cauzează prejudiciu. În practică, distincția este confuză și nu instruiește în mod clar. Instanțele de judecată găsesc mereu dificil să determine dacă prejudiciul a rezultat dintr-un eșec al actului sau dintr-un act care a fost executat greșit".

În marea majoritate a cazurilor, ce este esențial în a pune pe rol acuzația de abuz în serviciu este că funcționarul public a acționat ilegal, știind că acționează ilegal, a știut sau ar fi trebuit în mod rezonabil să știe că părți terțe vor avea de suferit că rezultat.

Un alt exemplu de abuz în serviciu este și colapsul Băncii de Credit și Comerț Internațional din Marea Britanie. 

Ca acțiune de drept civil, abuzul în serviciu a crescut în anii recenți, legea fiind clarificată în litigiul care a implicat colapsul Băncii de Credit și Comerț Internațional.

Legea a clarificat că există două tipuri de abuz în serviciu. Unul cunoscut ca fiind "cu rea intenție" și apare când un funcționar public în mod intenționat abuzează de poziția lui cu motivul de a aduce daune asupra reclamantului. Al doilea tip este "fără rea intenție" (neintenționat); acesta este făcut de un funcționar public care acționează într-un mod generalizat, știind că nu este legal în poziția sa de a acționa în acest sens conform plângerii împotriva sa.

În Marea Britanie, neglijența în serviciu este o acuzație a dreptului comun și investigată judiciar numai prin acuzare penală și numai cu privire la funcționarul public.

Poartă o sentinţă maximă de închisoare pe viaţă. Este o infracţiune constatată celor care sunt titulari ai Biroului public şi se angajează atunci când titularul biroului acţionează (sau nu acţionează) într-un mod care constituie o încălcare a atribuţiilor Biroului respectiv. Curtea de apel a hotărât clar că infracţiunea ar trebui să fie strict limitată. Ea poate ridică probleme complexe și uneori sensibile. Procurorii trebuie să examineze, prin urmare, să ceară sfatul Consilierului Juridic Principal pentru a ridică orice incertitudine cu privire la dacă este sau nu oportună punerea sub urmărire penală sau nu pentru o astfel de infracţiune.

În cazul în care există dovezi clare ale uneia sau mai multor infracțiuni statutare, acestea ar trebui, de obicei, să formeze baza cauzei, iar elementul "oficiu public" să fie prezentat ca factor agravant în scopul condamnării.

De asemenea, în deciziile judecătorilor britanici s-a statuat că procuratura trebuie să aibă dovezi care să arate că suspectul este un «ofiţer public». Nu există nici o definiţie simplă şi fiecare caz trebuie să fie evaluat individual, luând în considerare natura rolului, sarcinile efectuate şi nivelul de încredere publică implicate.

Instanţele britanice au fost reticente în a oferi o definiţie detaliată a unui funcţionar public. Jurisprudența conține un element de circularitate, în sensul că cazurile tind să definească un ofițer public drept persoana care desfășoară o datorie publică sau are un birou de încredere. Prin urmare, ceea ce poate constitui o datorie publică sau un birou de încredere trebuie dedus din faptele anumitor cazuri.

Neglijența poate fi rezultatul unui act pozitiv sau al eșecului de a acționa. Spre exemplu, un polițist a fost condamnat că nu a intervenit prin nicio mișcare într-o altercație în care un om a fost lovit până a murit.

În decizia  R v G [2003] UK HL 50, Lord Bingham a aprobat ca definiție la "intenționat"/cu voie ca fiind "să faci ceva în mod deliberat știind că este greșit sau să fii neglijent și indiferent cu privire la dacă este sau nu greșit".

În R v G [2003] UK HL 50 Lord Bingham a spus: "Este clar de condamnat să îți asumi un risc evident și semnificativ în a cauza prejudiciu altuia, totuși o asemenea persoană poate fi și acuzată pe bună dreptate de prostie sau lipsă de imaginație, dar nimic din acestea nu poate să-l expună într-atât încât să fie condamnat de o crimă gravă sau să riște o condamnare".

Neglijența în serviciu ar trebui considerată numai unde există dovezi clare ale uneia sau mai multor infracțiuni statutare, ele ar trebui să formeze baza cazului.

Faptul că un funcționar public a acționat într-un fel care a încălcat propriile îndatoriri, ori care l-ar fi putut expune la cercetări disciplinare, nu este în esență îndeajuns să constituie acuzație.

Lipsa de onestitate și comportamentul corupt nu sunt elemente esenţiale ale infracţiunii de abatere în funcţii publice.

În cazul în care, cu toate acestea, o acuzație de abatere în funcție publică provine din circumstanțe care implică achiziționarea de bunuri prin furt sau fraudă sau în cazul în care titularul unui oficiu public se presupune că a făcut cereri necorespunzătoare pentru fondurile publice în circumstanțe care se spune că sunt criminale, un ingredient esenţial al infracţiunii este dovada că inculpatul a fost necinstit.

În R v W [2010] EWCA 372, un ofițer de poliție a folosit un card de credit oficial pentru achiziții personale. Curtea de apel a statuat că un ingredient esențial al infracțiunii de abatere în funcția publică în astfel de circumstanțe a fost că pârâtul a fost necinstit, și nu a încălcat doar flagrant normele care reglementează utilizarea cardului.

Când afirmaţia implică achiziţionarea de proprietate, de furt sau fraudă, orice abatere trebuie, în mod normal, pusă sub acuzare folosind infracţiuni legale corespunzătoare pe baza faptului că infracțiunile legale corespunzătoare trebuie să fie întotdeauna utilizate în cazul în care acestea sunt disponibile în conformitate cu R v Rimmington, v R Goldstein [2005] UKHL63. (A se vedea politica de mai sus). Faptul că infracţiunea a fost comisă în cursul unei funcţii publice este un element agravant.   

 

Comentarii

loading...